Eveniment

CE propune noi măsuri legate de gestionarea migraţiei pe ruta est-mediteraneeană

CE propune noi măsuri legate de gestionarea migraţiei...

Autor: Cosmin Pirv

19.10.2023, 14:10 40

CE a prezentat un plan de acţiune privind ruta est-mediteraneeană, care conţine măsuri legate de gestionarea migraţiei pe această rută, şi vine în completarea planurilor de acţiune deja prezentate privind rutele Balcanilor de Vest, central-mediteraneeană, vest-mediteraneeană şi atlantică.

Potrivit unui comunicat al CE, în noul plan sunt prezentate 29 de măsuri operaţionale specifice, structurate în jurul a patru domenii principale.

Primul vizează prevenirea plecărilor neregulamentare, combaterea introducerii ilegale de migranţi şi asigurarea unor căi de migraţie legală, prin consolidarea cooperării cu ţările de origine şi de tranzit din Asia şi Africa şi cu Turcia pentru a combate introducerea ilegală de migranţi, punerea în aplicare a măsurilor din setul de instrumente privind operatorii de transport, crearea de oportunităţi pentru migraţia legală, inclusiv prin parteneriate pentru atragerea de talente, eforturi susţinute pentru relocarea refugiaţilor care au nevoie de protecţie internaţională şi consolidarea cooperării dintre Europol, Frontex şi Eurojust.

Al doilea domeniu vizează consolidarea gestionării eficiente a frontierelor de-a lungul rutei est-mediteraneene, inclusiv în ţările de origine şi de tranzit, prin sprijinirea capacităţilor de gestionare a frontierelor la graniţa de est a Turciei, onsolidarea şi îmbunătăţirea gestionării şi controlului frontierelor, inclusiv la frontierele externe terestre şi maritime ale UE, intensificarea cooperării regionale cu partenerii din vecinătatea sudică, încurajarea reînnoirii cooperării între Frontex şi Turcia, îmbunătăţirea conştientizării situaţiei la frontierele maritime, în cooperare cu Frontex.

Un alt domeniu se referă la consolidarea cooperării cu ţările de origine şi de tranzit în materie de returnare şi readmisie. În consecinţă, Uniunea Europeană îşi va continua colaborarea cu Turcia pentru a promova punerea în aplicare deplină şi eficace a Declaraţiei UE-Turcia şi a acordului de readmisie UE-Turcia; va intensificarea returnările din UE, va coordona acţiunile diplomatice comune cu ţările terţe de origine şi de tranzit, în special din Asia de Sud şi din Africa.

De asemenea, al patrulea domeniu vizează asigurarea unei gestionări eficiente a migraţiei, îmbunătăţirea procedurilor de azil şi sprijin pentru crearea unei capacităţi suficiente de primire, prin sprijinirea statelor membre în asigurarea unei capacităţi adecvate de primire pentru copii şi adulţi, alocarea de resurse naţionale suficiente pentru gestionarea migraţiei, accelerarea implementării transferurilor în cadrul mecanismului de solidaritate voluntară, continuarea cooperării cu Turcia în vederea consolidării sistemelor sale de azil şi de primire.

„UE şi statele membre vor trebui să colaboreze pentru a atinge obiectivele stabilite în planul de acţiune şi pentru a asigura punerea în aplicare efectivă a acestuia. Raportarea şi monitorizarea prin intermediul mecanismelor existente ale Comisiei şi Consiliului sunt două elemente esenţiale. Acest plan de acţiune face parte dintr-o abordare mai amplă a UE menită să contribuie la atenuarea presiunii asupra statelor membre situate de-a lungul diferitelor rute de migraţie”, arată CE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO