Eveniment

Ce spune Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, despre evoluţia cursului: Discuţiile despre deprecierea leului nu îşi au rostul. Orice depreciere a cursului nu face decât rău

Ce spune Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, despre...

Autor: Mihai Gongoroi

28.11.2019, 13:54 507

Abordarea Guvernului este corectă pentru că mai întâi şi întâi trebuie să vedem foarte clar care este situaţia reală a bugetului, a declarat joi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, la o conferinţă a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR). 

"Eu cred, o spun de la început, apropo de ce am văzut ieri pe la televiziuni şi aşa mai departe, cum cred eu că s-au distorsionat unele mesaje, că abordarea Guvernului este corectă. Nu putem să le luăm pe toate să le discutăm. Mai întâi şi întâi trebuie să vedem care este situaţia clară a bugetului. Sprijin cu toate forţele ideea de a se termina cu arieratele create de buget pentru că orice întârziere a plăţilor făcute de către buget creează un lanţ de arierate. Scrie asta şi în teorie. Atunci când într-o societate apar arierate uitaţi-vă şi la buget, să nu fie el sursa acestor arierate, acestor întârzieri. Şi apoi dacă din întârzierile acestea mai omori pe câte unul, de unde să îşi ia bugetul resurse? Sau influenţezi creşterea economică", a spus Isărescu.

Guvernatorul a notat că discuţiile despre deprecierea monedei naţionale nu îşi au rostul dacă deficitul la finalul anului este de 4,4% la finalul anului, aşa cum se estimează.

"După care, dacă cifra (deficitului) este 4,4%, terminăm discuţia cu cursul de schimb. Păi ce rost are să o porţi, nu? Să echilibrezi contul extern când 80% din dezechilibrul extern vine din deficitul fiscal. Orice depreciere a cursului nu face decât rău. Bineînţeles că o să apară cineva să spună: guvernatorul ajută Guvernul. Nu? Păi ajutăm Guvernul, ajutăm ţara. Banca Naţională lucrează cu orice guvern îl dă ţara. Avem acest guvern şi îl ajutăm. Nu este ceva anormal", a afirmat Isărescu.

El a mai spus că în primul rând trebuie rezolvate problema deficitului şi cea a finanţării acestuia în finalul anului şi că la un moment dat va urma şi dezbaterea despre legea pensiilor.

"După care la ce trebuie să ne gândim? Într-adevăr avem acum o problemă. Pe asta o rezolvăm întâi şi după ce ne lămurim şi cât e deficitul şi rezolvăm şi problema care se numeşte finanţarea deficitului pentru acest sfârşit de an, ajungem şi la dezbaterea despre pensii. Dacă din dezbaterea despre pensii singurul lucru care iese este că Banca Naţională a României sau economistul şef, nu era nici Banca Naţională, cere prorogarea legii pensiilor, amânarea, nu am făcut nimic. Nici nu are el dreptul să ceară aşa ceva, şi nici noi. E o decizie politică. Valentin Lazea, înţeleg, a făcut nişte analize de cifre. Dar uitaţi unde s-a dus dezbaterea, încotro a luat-o, în altă parte", a spus Mugur Isărescu.

Guvernatorul a mai notat că până la legea pensiilor mai sunt multe lucruri de lămurit şi că Guvernul are bufferul încă aproape întreg. Totodată, el a spus că nu e de bun augur să-l folosească, în condiţiile în care există exces de lichiditate în piaţă, iar cheltuirea lui ar aduce costuri pentru bancheri şi pentru banca centrală.

Isărescu a mai notat că guvernul nu trebuie "jupuit" prin dobânzi mai mari, pentru că nu ar fi timpul "de pedepse în momentul actual".

"Presiuni de accentuare a dezechilibrului, asta ne trebuie? Avem resurse? Păi cum să nu avem dacă există exces de lichiditate. Toată chestiunea e să stăpânim lucrurile. Să nu pornim numai de la ideea (că) guvernul are deficit mai mare, haideţi să-l jupuim acuma, să luăm dobânzi mai mari, să-l pedepsim. Nu cred că e timp de pedepse în momentul actual. Pur şi simplu trebuie să înţelegem că trecem printr-un moment mai greu dar controlabil, administrabil".

Isărescu a reiterat că momentul prin care trecem este unul greu, dar controlabil.

"Apoi trebuie să ne aşezăm, cu calm, după ce lămurim şi sfârşitul ăsta de an, să construim bugetul pentru la anul care este şi mai greu de făcut. Dar cu calm, responsabilitate, profesionalism", a încheiat guvernatorul.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO