Eveniment

CFR Călători a anunţat că 18 trenuri vor fi anulate vineri din cauza vremii

CFR Călători a anunţat că 18 trenuri vor fi anulate...

Autor: Andreea Tobias

22.03.2018, 21:00 72

Potrivit CFR Călători, vineri vor fi anulate trenurile care circulau între Bucureşti Nord - Constanţa şi retur, între Bucureşti Obor şi Feteşti şi retur, între Bucureşti Nord - Tulcea şi retur, între Tulcea şi Medgidia, dar şi între Ciulniţa şi Slobozia Veche şi retur.

”Urmare avertizărilor meteo anunţate, circulaţia trenurilor de pasageri pentru perioada următoare se desfăşoară în condiţii de iarnă. Pe raza Sucursalelor din S-E ţării s-a instituit Comandamentul de iarnă şi echipele feroviare din unităţi (revizii, depouri, etc) sunt pregătite pentru intervenţie în vederea asigurării condiţiilor necesare desfăşurării în siguranţă a călătoriei cu trenul. În zonele afectate au fost retrase automotoarele şi introduse locomotive diesel prevăzute cu pluguri pentru deszăpezire”, arată CFR Călători.

Pasagerii care au bilete sau abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate.

Joi seara intră în vigoare o avertizare cod portocaliu de ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol şi vizibilitate scăzută în municipiul Bucureşti şi în judeţele Caraş Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Telorman, Giurgiu, Prahova, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila şi Tulcea. Avertizarea expiră vineri la ora 15.00.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO