Cod galben de ninsori şi vânt în judeţe din vestul, centrul, sudul şi estul ţării

21 ian 2018 Autori: Andreea Traicu , Mediafax

Meteorologii au emis atenţionare cod galben de ninsori şi vânt pentru mai multe judeţe din vestul, centrul, sudul şi estul ţării.

ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN

Duminică, de la ora 20.00, până luni, la ora 11.00, în judeţele Caraş-Severin, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, şi în zona de munte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova vor predomina ninsorile, în general, însemnate cantitativ şi local se va depune strat consistent de zăpadă, fiind în vigoare un cod galben de ninsoare.

Luni, în intervalul 05.00 - 22.00, în judeţele Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea, treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze la rafală în general de 65…75 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

De asemenea, de sâmbătă, de la ora 16.00, până luni, la ora 22.00, este în vigoare o avertizare de precipitaţii şi intensificări ale vântului.

În intervalul menţionat precipitaţiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării. În jumătatea de sud a ţării şi în zona montană se vor cumula cantităţi de apă de 10...15 l/mp şi izolat, îndeosebi în Dobrogea, 30...35 l/mp, spun meteorologii.

Potrivit ANM, până în dimineaţa zilei de luni (22 ianuarie), în Dobrogea vor predomina ploile, iar în Banat, Crişana, sudul Olteniei, precum şi în sudul şi estul Munteniei vor fi precipitaţii mixte. În celelalte regiuni, iar în cursul zilei de luni (22 ianuarie) şi în sud şi sud-est vor fi mai ales ninsori şi se va depune strat nou de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări în vestul şi sudul teritoriului, cu viteze de 45...55 km/h, iar pe crestele montane, 60...70 km/h.

În regiunile sud-estice vântul va continua să prezinte intensificări şi în noaptea de luni spre marţi (22/23 ianuarie) spulberând zăpada.

 
Cuvinte cheie:
AVERTIZĂRI
, VREME
,
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide