La sfârşitul lui 1989, România se lepăda dramatic de comunism, iar istoria lua un curs pe care nimeni nu ar fi îndrăznit să-l bănuiască cu câţiva ani în urmă. De la o ţară tributară unor alianţe militare (Tratatul de la Varşovia) şi economice (Consiliul Economic de Ajutor Reciproc – CAER) pe care poporul nu le-a dorit, România a ajuns, în aproape două decenii de efort, membră a NATO (securitate asigurată) şi a UE (perspective solide de dezvoltare economică).
Când vorbim de „securitate naţională“ oamenii au tendinţa să o asocieze cu puşti, tancuri şi avioane sau servicii secrete. Acestea sunt însă doar umbra proiectată pe un zid a unui montaj complex la care participă nu doar soldaţii, ci întreaga societate.
Agenţia de presă Mediafax şi Monitorul Apărării şi Securităţii organizează astăzi, 3 octombrie, Conferinţa „Politica de securitate naţională, de la gândirea strategică la instituţiile de securitate şi apărare“, un forum pentru dezbateri cu invitaţi de marcă din România şi din străinătate.
Subiectele în discuţie vor privi, între altele, „interesele naţionale fundamentale şi ameninţările la adresa securităţii naţionale“, „capacitatea României de a garanta securitatea naţională“ şi conceptul de „securitate naţională a României“ în context internaţional.
Dincolo de o armată puternică şi bine finanţată, securitatea naţională este un concept care îşi subsumează zone din societate ce, aparent, ar trebui excluse. Câţi dintre cetăţenii României se gândesc, de pildă, că de starea de sănătate a populaţiei depind capacitatea de apărare şi securitatea ţării? De la preşedintele ţării, care este şeful Armatei, până la cetăţeanul văzut ca beneficiar şi resursă esenţială pentru apărare, toţi contribuie la securitatea naţională ce trebuie să se sprijine pe „interesul naţional“ fixat în „obiective de ţară“.
Interesul naţional trebuie să însemne consolidarea democraţiei constituţionale şi a statului de drept, un Parlament puternic care să supravegheze funcţionarea instituţiilor şi, nu în ultimul rând, un leadership puternic în care rolul de lider şi cel de elită să se suprapună.
Dacă cetăţeanul este văzut ca beneficiar, dar şi resursă esenţială pentru apărare, o strategie de securitate naţională nu poate fi imaginată, în cazul României, fără abordarea unor probleme care privesc calitatea resursei umane. Una dintre aceste probleme este chestiunea demografică, migraţia forţei de muncă şi a creierelor - sunt astăzi între 3 şi 4 milioane de românii plecaţi în străinătate. Cauzele le cunoaştem, sunt în principal economice. De aici observaţia că nu poate fi clădită o securitate naţională puternică fără o economie puternică cu un nivel salarial ridicat, fără companii puternice, fără o educaţie de calitate. O economie, prin urmare, capabilă să-i motiveze pe oameni, capabilă să răspundă financiar nevoilor de apărare.
Alături de toate acestea, proiecţia internaţională a arhitecturii de securitate naţională trebuie să se regăsească în creşterea profilului României în cadrul organizaţiilor internaţionale, cu accent pe NATO şi UE, consolidarea relaţiei cu un partener strategic (SUA) şi armonizarea intereselor cu vecinii şi cu ceilalţi actori din plan regional.