Eveniment

Costul cu forta de munca a crescut cu 19%

24.11.2008, 19:24 13

Costul orar al fortei de munca a crescut cu peste 19% in trimestrul al treilea fata de aceeasi perioada a anului trecut, cele mai mari cresteri fiind in sanatate - 40%, invatamant - 32%, utilitati - 28% si tranzactii imobiliare - 26%, conform Institutului National de Statistica (INS). Cea mai mica crestere a costului fortei de munca a fost in domeniul intermedierilor financiare - doar 4%, urmata, la o distanta considerabila, de cresterea din hoteluri si restaurante (13%). Anul acesta, cresterile anuale pe primul si pe al doilea trimestru au fost de 19,5%, respectiv 22%. Cele doua componente ale costului orar al fortei de munca sunt cheltuielile directe, reprezentate de costurile salariale, si cheltuielile indirecte, reprezentate de alte costuri cu angajatii, in afara de salarii. Cresterile celor doua componente au in general valori apropiate, arata datele INS. Fata de trimestrul precedent, in trimestrul trei cele mai mari cresteri au avut loc in invatamant - 12%, iar cele mai mari scaderi s-au inregistrat in sectorul bancar (- 7%).
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO