Eveniment

Datele statistice pentru semestrul I confirmă. Fără creşterea consumului, economia ar bate pasul pe loc

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Iulian Anghel

07.09.2015, 00:08 1838

Creşterea economică pe care o traversează în prezent România este susţinută de consum, datorită majo­rărilor salariale sau scăderilor de taxe, investiţiile având o pondere mai redusă la acest plus de 3,7% la primul semestru.

Conform datelor Institutului de Statistică, chel­tu­ielile pentru con­su­mul final al gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 3,6% în volum, în S1 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, con­tribuind cu 3,5% la creşterea PIB. Formarea brută de capital fix (investiţiile) a avut o contribuţie de 1,5% la creşterea PIB, după ce au avut un plus de 8,1% în volum, faţă de S1 2014. Creşterea internă a fost diminuată de contribuţia negativă a exportului net (importurile au fost mai mari decât exporturile), care a avut un minus de 1,5% la PIB. „Date fiind dinamica cererii interne şi a cererii externe nete din semestrul I, a creditării în lei către populaţie în primele şapte luni ale anului, precum şi perspectiva reducerii TVA la 20% de la 1 ian­u­a­­rie, atragem atenţia cu privire la riscul deteriorării balanţei comerciale (şi a contului curent) pe termen scurt şi mediu. În acest context, ne aştep­tăm la reacţia politicii monetare (inflexiune) începând cu 2016“, comentează Andrei Rădu­lescu, senior economist al Băncii Transilvania.

Statistica a publicat vineri în detaliu ce a determinat creşterea PIB în T2 şi în S1. La jumătatea anului, ceea ce s-a produs în România are o valoare de 304,9 mld. lei (68,5 mld. euro). Agricultura a stagnat în S1, construcţiile au avut un plus de 0,5% la creşterea PIB, industria a contribuit cu 0,5%, informaţiile şi comunicaţiile au avut un salt de 0,9% la creşterea PIB, în timp ce intermedierile financiare şi de asigurări au con­tri­buit cu numai 0,1%. Administraţia a avut un plus la creşterea PIB de 0,2%, în timp ce activităţile de spectacole, culturale şi recreative au fost pe zero.

Din păcate, economia românească, în ultimii patru ani, a fost susţinută de consum, investiţiile statului rămânând mult în urmă. Majorările salariale la stat (reîntregirea salariilor după tăierea de 25% din 2010), creşterea salariului minim pe economie, creşterile de pensii, reducerea TVA la alimente de la 24% la 9%, reducerea contribuţiilor de asigurări sociale la angajator au încurajat consumul, puternic afectat de criză. O contribuţie însemnată o au şi reducerile de dobânzi la credite, care au lăsat bani disponibili populaţiei. Pentru S2, consumul va continua să fie motorul de creştere a economiei, dar reducerea TVA la alimente ar pu­tea să fie anihilată de majorările de preţ in­ter­venite ca urmare a anului agricol secetos. Pentru a susţine economia, dincolo de arma consumului, statul ar trebui să facă investiţii în infrastructură, un capitol unde guvernul Ponta stă destul de prost. Acest lucru se va vedea în a doua parte a anului, când s-ar putea ca economia să încetinească, neavând un alt impuls fiscal. Agricultura s-ar pu­tea să înghită mai mult din portofelele populaţiei, iar tensiunile de pe pieţele financiare interna­ţio­nale să-i determine pe oameni să fie mai prudenţi, ceea ce se va vedea în achiziţiile de maşini, cumpărările de case sau schimbarea hainelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO