Eveniment

Decizia Curţii Constituţionale asupra ordonanţei insolvenţei poate crea un vid legislativ

Foto Octav Ganea

Foto Octav Ganea

Autor: Cristina Cuncea

30.10.2013, 21:12 484

Decizia Curţii Constituţionale prin care ordonanţa de urgenţă privind insolvenţa a fost declarată neconstituţională nu este însoţită de motivare, iar în lipsa unor clarificări s-ar putea crea un vid legislativ, apreciază reprezentanţii Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR).

„În ipoteza în care întreaga ordonanţă a fost declarată neconstituţională, atunci se pune problema dacă Legea 85/2006 reintră în vigoare până la apariţia unui nou act normativ sau nu. Părerile între specialişti sunt împărţite. Se ia în considerare şi ipoteza conform căreia ne-am putea regăsi într-o stare de vid legislativ, în care Legea 85/2006 a fost abrogată, iar OUG 91/2013 este declarată neconstituţională“, a declarat Vasile Godîncă-Herlea, managing partner al Casei de Insolvenţă Transilvania.

Curtea Constituţională a admis marţi excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului referitoare la ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind insolvenţa şi a constatat totodată că întreg actul normativ este neconstituţional.

Premierul Victor Ponta a acuzat ieri Curtea Constituţională că sprijină evaziunea fiscală şi nu lasă Guvernul să combată acest fenomen, el afirmând despre actuala lege a insolvenţei că încurajează companiile să nu plătească taxele.

În acest context, premierul a acuzat Curtea Constituţională că sprijină evaziunea fiscală şi nu lasă Guvernul să combată acest fenomen.

Întrebat despre legea insolvenţei, el a afirmat că actuala lege a insolvenţei „încurajează companiile să nu plătească taxe“.

Ponta a adăugat că actuala lege a insolvenţei este „o lege proastă“ şi a spus că este hotărât să o schimbe pentru a sprijini companiile „serioase“ să investească, să plătească şi să fie „actorii corecţi“ în economia românească.

Curtea Constituţională a admis, marţi excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului referitor la ordonanţa de urgenţă a guvernului privind insolvenţa şi a constatat totodată că întreg actul normativ este neconstituţional.

În sesizarea trimisă Curţii Consti­tuţionale în 9 octombrie, Avocatul Poporului a ridicat direct excepţia de neconstituţionalitate a articolului 81 alineatul 3 şi a articolului 348 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 31.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO