Eveniment

Defectiune majora depistata la Portile de Fier I

13.09.2004, 00:00 29

Defectiuni majore la turnarea unei piese instalate acum 30 de ani la centrala hidroelectrica Portile de Fier I au fost depistate in cursul lucrarilor de retehnologizare, ceea ce ar fi putut provoca un grav accident ecologic.
"Fiecare piesa a grupurilor de la Portile de Fier I este demontata si supusa controlului specialistilor, in vederea retehnologizarii. In timpul unui asemenea control a fost semnalata o defectiune majora la una din piesele grupului cinci. Am avut un noroc dumnezeiesc ca nu s-a intamplat pana acum o nenorocire", a declarat Traian Oprea, directorul Hidroelectrica.
Potrivit acestuia, astfel de probleme tehnice nu pot fi descoperite decat in cazul unor lucrari de modernizare de anvergura celor care sunt acum in derulare la hidrocentrala Portile de Fier I.
Rotorul turbinei grupului cinci al centralei a fost demontat in urma cu o luna si supus verificarii tehnice la UCM Resita, unde s-au gasit fisuri de mari dimensiuni in butuc, cauzate de turnarea defectuoasa a piesei originale. Fisurile ar fi putut duce la avarierea rotorului turbinei, provocand scurgerea in Dunare a circa 70 tone de ulei, incident care ar fi afectat grav ecosistemul in zona.
Defectiunea putea duce, de asemenea, la intreruperea functionarii hidroagregatului pe o perioada indelungata, situatie care ar fi general costuri importante si mari pierderi energetice.
"Este foarte important ca aceste retehnologizari sa se faca la timp, pentru a evita riscurile majore", mai spune Oprea, adaugand ca , in urma lucrarilor de modernizare se reduc la minimum riscurile de mediu, iar durata de exploatare a hidrocentralei va fi prelungita cu inca 30 de ani.
Contractorul general al lucrarilor de la hidrocentralele Portile de Fier I si II este compania austriaca VA Tech Hydro, in baza unor contracte incheiate cu Hidroelectrica in ultimii ani. Finalizarea lucrarilor la Portile de Fier I este prevazuta pentru anul viitor.
Proiectul vizeaza cresterea capacitatii instalate a grupurilor energetice si a sigurantei in exploatare. Cele sase grupuri au ajuns la limita de functionare garantata de producator.
Portile de Fier I si Portile de Fier II asigura 41% din energia produsa in unitatile Hidroelectrica.
Compania are programat pentru acest an un buget de investitii in valoare de 5.733 miliarde lei (circa 173 milioane dolari), din care aproape 90% este acoperit din surse proprii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO