CNAS, instituţia din sănătate cu cel mai mare buget anual, peste 10 mld. euro, buget care a crescut în fiecare an în ultimii 25 de ani, continuă să fie instabilă la vârf, după ce ieri Andrei Baciu, preşedintele CNAS, care preluase conducerea în august anul acesta, a anunţat pe pagina personală de Facebook că îşi dă demisia „de onoare”. Numele său apare în dosarul achiziţiei de vaccinuri anti-Covid-19, unde sunt urmăriţi penal Florin Cîţu, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă. În cinci ani, la conducerea instituţiei s-au perindat alţi cinci şefi, care au fost revocaţi, apoi readuşi la şefia CNAS, în funcţie de schimbările la nivel politic.
„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu faţă de principiile etice şi morale în care cred şi pe care le-am susţinut întotdeauna, şi nu dintr-o obligaţie legală. De-a lungul a nouă ani de când m-am întors în România şi în special în ultimii patru ani, în rolurile pe care le-am avut în timpul crizelor globale pe care România le-a traversat, am acţionat cu un respect neclintit pentru legislaţie, instituţii şi cetăţeni. (...)”, a spus Andrei Baciu, preşedintele CNAS, pe pagina lui de Facebook ieri.
El a fost numit la conducerea CNAS în august anul acesta de Marcel Ciolacu, anterior lucrând timp de trei ani şi jumătate ca secretar de stat la Ministerul Sănătăţii şi un an jumătate ca preşedinte al CNCAV (Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid-19).