Eveniment

Diaconu a fost pus şef la Fisc ca să „restructureze din temelii structurile de control“

Mediafax Foto

Autor: Claudia Medrega, Alexandru Moise

26.04.2013, 09:00 692

Gelu Ştefan Diaconu, 54 de ani, fost secretar de stat în Ministerul Eco­nomiei, susţinut de PNL, a devenit, de ieri, cel de-al şaselea pre­şe­dinte al Agenţiei Naţionale de Ad­mi­nis­trare Fiscală (ANAF), instituţia - cheie care ar trebui să adu­că venituri mai mari la buget şi să reducă evaziunea fiscală.

El revine după patru ani în „subordinea“ lui Daniel Chiţoiu, înlocuindu-l pe Şerban Pop, care a condus ANAF din primăvara anului 2012.

„Această schimbare are loc în cadrul procesului de ac­cele­rare a reformei administrative a ANAF, reformă care vi­zează transformarea ANAF într-o administraţie fiscală modernă, fle­xibilă şi eficientă. Efor­tu­rile depuse până în pre­zent vor fi continuate de noua con­ducere şi se vor axa pe com­baterea şi pre­ve­nirea eva­ziunii fiscale, dar şi pe creş­terea efi­cienţei în ceea ce priveşte colec­ta­rea ve­ni­tu­rilor. Refor­ma ANAF va fi continuată şi pe linia restructurării din temelii a struc­turilor de control în ve­derea generării de per­for­manţă şi efi­cienţă în co­lectarea veniturilor bu­ge­ta­re“, potrivit informaţiilor trans­mise de Finanţe.

Evaziunea fiscală, de­spre care vorbeşte toată lu­mea şi o „combate“, ră­mâ­ne o necunoscută, o gra­vă pie­dică în calea creşterii ve­niturilor bugetare, dar şi un „laitmotiv“ pentru schim­­barea şefilor Fiscului.

Problema evaziunii fis­ca­le l-a costat şi pe Blej­nar funcţia, în condiţiile în care nu a fost atinsă ţinta fixată de premier de a aduce în două luni la buget venituri reprezentând 1,5% din PIB din combaterea evaziunii.

În primăvara anului tre­cut Şerban Pop venea la conducerea Fiscului având ca pri­o­ritate zero lupta cu gru­­purile evazioniste pu­ter­nice. Însă după exact un an este schimbat din funcţie.

Diaconu a condus Au­to­ritatea Naţională a Vămi­lor, sub­or­do­nată ANAF, în­tre februarie 2005 - fe­brua­rie 2009, când la con­ducerea Fis­cu­lui a fost Da­niel Chiţoiu, în pre­zent ministru de finanţe. Diaconu a fost im­pli­cat într-un dosar pentru înşe­lă­ciu­ne şi abuz în ser­vi­ciu, fiind acuzat că în 1996, în calitate de d­irector al Bankcoop Neamţ, ar fi falsificat un con­tract de credit.

Pre­mierul Victor Ponta a spus ieri că a ce­rut informaţii de la toate struc­turile statului privind situaţia juridică a acestuia şi că răs­pun­sul a fost că dosarul acestuia a fost închis cu neînceperea urmăririi penale şi că nu a ajuns niciodată în instanţă.

La conducerea ANAF s-au perindat de-a lungul timpului Neculae Plăiaşu (octombrie 2003 - februarie 2005), Sebastian Bodu (2005-ianuarie 2007), Daniel Chiţoiu (ianuarie 2007 – ianuarie 2009), Sorin Blejnar (ianuarie 2009 - 17 aprilie 2012) şi Şerban Pop (aprilie 2012 - aprilie 2013).


Cine este Gelu Ştefan Diaconu

A lucrat mai bine de 10 ani în cadrul Ministerului Finanţelor, unde a fost vicepreşedinte al Fiscului şi şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, dar şi director general adjunct în cadrul Direcţiei de Soluţionare a Contestaţiilor.

În perioada 1997-2001, Diaconu a fost director general adjunct al Vămilor, iar după intrarea la guvernare a Alianţei D.A., în 2004, a preluat conducerea Vămilor. În 2009 fostul premier Emil Boc a schimbat şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, numindu-l la conducerea instituţiei pe Radu Traian Mărginean. Odată cu venirea la putere a guvernului Ponta, Diaconu a ajuns secretar de stat în Ministerul Economiei, fiind susţinut de PNL.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO