Eveniment

eJobs: Topul poziţiilor pentru care angajatorii găsesc cel mai greu candidaţi. Construcţiile, finanţele şi producţia dau cele mai mari bătăi de cap

eJobs: Topul poziţiilor pentru care angajatorii găsesc...

Autor: Andreea Tobias

13.03.2024, 11:20 117

Specialiştii continuă să fie categoria de candidaţi cel mai greu de recrutat, în special în domenii precum construcţii, financiar – contabil sau producţie, acolo unde, în general, angajatorii se confruntă cu un deficit de talente.

Cu cât nivelul de specializare este mai nişat, cu atât timpul necesar găsirii candidaţilor potriviţi creşte, astfel încât, pentru anumite poziţii, închiderea unui proces de recrutare poate dura şi până la 5 luni

„Începând cu anul trecut, am observat o cerere în creştere pentru specialişti din domeniul construcţiilor, ingineri cu experienţă în proiecte de infrastructură, instalaţii ori construcţii civile. Totodată, specialiştii cu profil de vânzări (sales representative, area sales representative / manager, account manager, regional sales manager, key account manager), cei din financiar - contabil (contabil / economist, financial analyst, financial controller), dar şi specialiştii din zona de producţie (inginer de proces, inginer automatist, inginer mecanic, inginer electronist etc.) rămân în topul celor mai căutaţi candidaţi. Pe anumite segmente, chiar şi anul acesta, cererea companiilor este mai mare decât ce oferă piaţa, de aici şi dificultatea în a identifica şi a atrage candidaţii vizaţi pentru poziţiile deschise în companie”, spune Olivia David, Recruitment Manager în cadrul Skilld, agenţia de recrutare a eJobs România.

De la începutul anului şi până acum, peste 40.000 de joburi pentru absolvenţi cu studii superioare au fost postate pe platforma de recrutare. Aproape 30% dintre acestea s-au adresat specialiştilor din retail.

Următoarele domenii cu cele mai multe joburi pentru candidaţii din segmentul white collar sunt servicii, call center / BPO, financiar – bancar, construcţii şi IT / telecom. Celor 40.000 de joburi pentru cei care au studii superioare li se mai adaugă alte 20.000 care se adresează studenţilor în curs de finalizare a studiilor superioare.

Salariul mediu net la nivel naţional pentru angajaţii care ocupă poziţii de specialişti este de 5.000 de lei. Acest nivel reflectă media netă lunară, pentru toate domeniile de activitate şi toate judeţele din România.

Cu 500.000 de aplicări înregistrate de la începutul anului şi până acum, specialiştii cu un nivel de senioritate mai mare de 5 ani sunt penultimii în clasamentul celor mai activi candidaţi, înaintea celor din segmentul de vârstă 45+.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO