Eveniment

Escape Room a cucerit marile oraşe din România. Cât costă să îţi deschizi o afacere cu cel mai în vogă joc urban

Escape Room a cucerit marile oraşe din România. Cât...

Autor: Lorena Cornea

28.08.2016, 10:01 3977

Jocurile de tip Room Escape au intrat pe piaţa din România în anul 2013, mai întâi în Cluj şi Timişoara, iar mai apoi în Bucureşti. În momentul de faţă, există aproximativ 100 de locaţii în Bucureşti, fiecare cu mai multe camere de jucat, deci cu siguranţă peste 200 de camere de acest tip.

Chiar dacă la prima vedere pare că jocurile cu evadări apar peste noapte, camerele necesită totul la superlativ: foarte mult timp şi foarte mulţi bani.

„Proiectul s-a întins pe o perioadă de 9 luni, dacă nu luăm în calcul faptul că ideea acestui bussiness a luat naştere în luna august a anului 2015 şi că a urmat o perioadă de trei luni în care am făcut market research intensiv şi am jucat o parte din camerele celorlalţi operatori din Bucureşti pentru a ne forma o imagine privind potenţialul acestui tip de afacere.”, a declarat pentru ZF Mircea Adrian Maiorescu, administrator şi asociat al Escape Arena S.R.L., un nou operator de camere din Bucureşti.

Potrivit celor de la Escape Arena, pentru a realiza o cameră complet nouă, cu decor, efecte speciale şi puzzle-uri cât mai diversificate şi inovatoare, investiţia se ridică la cel puţin 7.000 de euro.

Pentru a amenaja o întreagă locaţie cu două sau mai multe camere, preţul creşte considerabil. „Investiţia până în momentul de faţă se ridică la 45.000 de euro, din care jumătate a reprezentat costul amenajării primei camere. Totodată, estimăm că în momentul deschiderii tuturor camerelor investiţia va ajunge la 60.000 de euro.”, au mai declarat reprezentaţii Escape Arena.

Domeniul este unul în care diversitatea primează, jucătorii aşteaptă din e în ce mai multe efecte speciale pe zi ce trece, iar camerele care nu au elemente tehnologizate sunt văzute drept plictisitoare.

„La realizarea acestui proiect au fost implicaţi peste 20 de oameni din diverse domenii, iar dintre aceştia un aport major a fost adus de artistul Cristian Bălan, cel care a realizat decorul camerei şi recepţiei, şi de domnul Ioan Roman, cel care a realizat toate elementele mecanice.(...)Unul dintre obiectivele noastre principale a fost ridicarea standardului pieţei din punctul de vedere al generaţiei camerei şi al puzzle-urilor.”, a mai spus Maiorescu.

Preţurile jocurilor de evadare sunt variate şi de obicei setate de operatori după investiţiile făcute şi timpul în care vor să îşi recupereze banii.„Din estimările noastre apreciem că investiţia se va amortiza într-o perioadă de 18-24 de luni. Dorinţa noastră este însă, poate dincolo de aspectele financiare în sens clasic, să devenim şi să ne menţinem o voce importantă în dezvoltarea pieţei de escape rooms din România.”

60 de minute de joc costă în medie 40 de lei per jucător, dar preţurile variază în fucţie de numărul acestora şi intervalul orar în care joacă, iar în anumite locaţii studenţii au reduceri suplimentare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO