Eveniment

Eurolines: Niciunul din cei 17 pasageri ai autocarului închiriat de firma Eurolines nu a fost rănit

Eurolines: Niciunul din cei 17 pasageri ai autocarului...

Autor: Departamentul Social

15.02.2017, 11:45 236

"În dimineaţa zilei de 15 februarie 2017, în jurul orei 08:40, un autocar al companiei de transport Danvi Top Expediţii, închiriat de compania Eurolines România, ce efectua cursa de linie regulată Hamburg-Bucureşti, a fost implicat într-un accident rutier pe teritoriul Ungariei la o distanţă de 2 km de Nădlac. În autocar se aflau 17 pasageri. În urma acestui incident, niciunul dintre pasageri nu a avut de suferit, doar şoferul aflat la volan a fost accidentat şi transportat la spital. Toţi pasagerii au fost deja preluaţi de un autocar trimis de Eurolines România şi se află în drum către destinaţie", se arată într-un comunicat de presă al Eurolines România, remis miercuri dimineaţă MEDIAFAX.

Compania de transport precizează că accidentul ar fi fost provocat din cauza a două microbuze care staţionau nesemnalizat pe banda a doua de mers, în urma unui accident survenit anterior.

"Şoferul autocarului, pe fondul vizibilităţii scăzute şi a condiţiilor meteo nefavorabile, a încercat să împiedice coliziunea cu cele două microbuze, dar nu a reuşit să evite impactul", potrivit sursei citate.

Reprezentanţii Eurolines România precizează că se află în legătură cu pasagerii şi familiie acestora.

Potrivit directorului medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad, Mircea Merea, numărul persoanelor decedate în accidentul de pe Autostrada paneuropeană, din Ungaria, a crescut, fiind patru persoane pentru care nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO