Eveniment

Evaluarea naţională 2016: 75% dintre elevi au luat note peste 5

Evaluarea naţională 2016: 75% dintre elevi au luat note...

Autor: Mediafax

01.07.2016, 16:27 965

75% dintre elevii care au susţinut examenul de Evaluare Naţională 2016 au obţinut note peste 5, au declarat oficiali din Ministerul Educaţiei pentru MEDIAFAX. În Bucureşti, 47 de elevi au obţinut nota zece la examenul de Evaluare Naţională.

În total, 75% din elevii care au susţinut Evaluarea Naţională în 2016 au luat note peste 5, rata fiind în scădere faţă de anul trecut când 79,3% dintre elevi au obţinut note peste 5.

Ministerul Educaţiei a publicat vineri, în jurul orei 16:00, rezultatele de la Evaluarea Naţională 2016, pe site-ul http://evaluare.edu.ro/

Contestaţiile pot fi depuse tot vineri, între orele 16:00 - 20:00, urmând ca rezultatele finale pentru cei care au contestat nota să fie publicate pe 5 iulie.

În continuare, în perioada 8-12 iulie, părinţii şi elevii pot completa opţiunile în fişele de înscriere la liceu, iar pe 19 iulie are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a , care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2016 - 2017.

În data de 20 iulie va avea loc afişarea în şcolile gimnaziale a rezultatelor, adică a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în liceele din judeţ.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO