Eveniment

Exodul contiună: Ucraina încearcă evacuarea civililor prin şase coridoare umanitare

Exodul contiună: Ucraina încearcă evacuarea civililor...

Autor: Dorin Oancea

09.03.2022, 12:08 32

Ucraina va încerca miercuri să evacueze civilii prin şase "coridoare umanitare", inclusiv din oraşul-port Mariupol, aflat sub asediu în sudul ţării, a declarat vicepremierul Iryna Vereshchuk, citată de BBC.Î

ntr-o declaraţie video, ea a spus că forţele armate ucrainene au fost de acord să înceteze focul în aceste zone timp de 12 ore, de la 09:00 la 21:00, ora locală (07:00 până la 19:00 GMT) - şi a îndemnat forţele ruseşti să îşi respecte angajamentul de încetare a focului la nivel local.

Vestea vine în contextul în care Ucraina a reuşit să efectueze marţi primul său exerciţiu de evacuare în masă, transportând cu autobuzul aproximativ 5.000 de civili din oraşul Sumy, în nord-estul Ucrainei, către Poltava, în centrul ţării.

Autorităţile de la Kiev au acuzat anterior Moscova că a bombardat un coridor de refugiaţi destinat civililor care încercau să scape din oraşul Mariupol din sudul Ucrainei.

De asemenea, nu este clar dacă cele şase rute propuse vor funcţiona - ofertele anterioare de rute către Rusia sau către aliatul său Belarus au fost respinse de guvernul ucrainean.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO