Eveniment

Farmaciştii cer demisia şefului Direcţiei Politica Medicamentului: A făcut declaraţii iresponsabile

Farmaciştii cer demisia şefului Direcţiei Politica...

Autor: Oana Despa

06.09.2017, 16:22 315

Colegiul Farmaciştilor din România face referire la unele afirmaţii făcute, în cursul zilei de marţi, într-o dezbatere publică, de şeful Direcţiei Politica Medicamentului.

„Doamna director Farm. Monica Lazăr a declarat în cadrul dezbaterii publice că farmaciile actuale sunt „o bombă”, încercând să justifice modificări inoportune ale Legii Farmaciei şi a Normelor metodologice de aplicare, modificări care, de altfel, au fost făcute fără a consulta pe cei pe care îi vizează direct: farmaciştii”, se arată într-un comunicat de presă.

Astfel, farmaciştii îi cer directorului să îşi retragă public „declaraţiile iresponsabile” făcute, declaraţii care, susţin ei, nu fac altceva decât să decredibilizeze activitatea unor instituţii medicale, unităţile farmaceutice, care se află la un standard de calitate foarte ridicat în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea lor.

„Aceste standarde care asigură servicii de calitate pacienţilor nostri sunt asigurate prin investiţii private pe care le-am făcut de-a lungul anilor, de la organizarea spaţiului, la proceduri de lucru şi sisteme informatice impecabile. Mai mult, toate farmaciile care în prezent sunt operaţionale pe teritoriul României au fost autorizate de direcţia condusă chiar de către dna. Monica Lazăr”, arată sursa citată.

Totodată, farmaciştii susţin că, dacă Monica Lazăr are cunoştinţă de existenţa unor farmacii pe care le consideră „o bombă”, în loc să generalizeze situaţia asupra tututor farmaciilor, îi solicită să facă publice aceste cazuri şi să ia măsuri pentru închiderea sau conformarea lor la reglementările în vigoare, astfel încât să nu fie pusă în pericol sănătatea pacienţilor.

„Îi reamintim, de asemenea, că este responsabilitatea directă a dumneaei să supravegheze, să monitorizeze şi să controleze buna organizare şi funcţionare a farmaciilor, iar dacă astfel de cazuri există, acest lucru este o dovadă clară a neîndeplinirii atribuţiilor de seviciu. În consecinţă, ca organism profesional independent, cu atribuţii reglementate de lege în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de farmacist, Colegiul Farmaciştilor din România solicită explicaţii publice pentru declaraţiile iresponsabile ale directorului Direcţiei Politica Medicamentului şi demisia acestuia pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu în supravegherea şi controlul activităţii farmaceutice”, conchide sursa menţionată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO