Firmele care angajează elevi şi studenţi în perioada vacanţei pot primi subvenţii de 250 de lei/lună

15 mai 2012 Autor: Adelina Mihai

Firmele care angajează elevi şi studenţi cu contracte de muncă în perioada vacanţei de vară primesc câte 250 de lei pe lună pentru fiecare tânăr încadrat în muncă, potrivit unei legi prin care se acordă stimulente financiare din bugetul de şomaj companiilor care angajează tineri (Legea nr. 72/2007).

Anul trecut, 945 de elevi şi studenţi (573 elevi şi 372 studenţi) au lucrat în companiile lo­cale în urma încheierii celor 248 de convenţii între angajatori şi agenţiile judeţene de ocu­pare. În 2011, cei mai mulţi tineri s-au angajat în companiile din Maramureş (51), Harghita (35), Neamţ (23), Sibiu (18), Timiş (18) sau Satu Mare (15), potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Majoritatea dintre aceştia (peste 750 de tineri) au provenit din mediul urban. "Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii", susţin repre­zentanţii ANOFM.

Firmele care vor să beneficieze de aceste stimulente trebuie să încheie fie contracte de muncă pe durată determinată (egală sau mai mică decât durata vacanţei, cu normă întreagă sau parţială), fie contracte de muncă tem­porară (tot cu o durată egală sau mai mică decât perioada vacanţei). "În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă", mai spun reprezentanţii ANOFM.

Pentru a beneficia de aceste facilităţi, angajatorii trebuie să încheie convenţii cu agenţiile locale de ocupare, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor, însă nu pot beneficia cei care i-au angajat înaintea începerii vacanţei. Potrivit unui ordin al ministrului educaţiei, anul acesta vacanţa de vară se desfăşoară în perioada 23 iunie - 9 septembrie 2012.

Suma de 250 de lei reprezintă jumătate din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, prevăzut în legea şomajului.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.05.2012

 
Cuvinte cheie:
angajări
, elevi
, studenţi
, subvenţii
, ANOFM

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide