Eveniment

Geoană: Este nevoie de un pact naţional pentru economie ca să nu mai trăim 20 de ani de capitalism cu burta goală

Mircea Geoană, senator: Efectul situaţiei din Cipru va conduce băncile din România să execute – ceea ce până acuma nu s-a întâmplat – milioane şi milioane de oameni care au credite la bănci.. Foto Victor Ciupuliga

Mircea Geoană, senator: Efectul situaţiei din Cipru va conduce băncile din România să execute – ceea ce până acuma nu s-a întâmplat – milioane şi milioane de oameni care au credite la bănci.. Foto Victor Ciupuliga

Autor: Liviu Dadacus

08.04.2013, 00:06 284

Mircea Geoană, senator PSD care, în alegerile prezidenţiale din 2009, a fost la un singur pas de a ajunge pre­şedintele României, afirmă că, în momentul de faţă, problemele ade­vărate ale României sunt cele economice şi nu cele politice, iar, în faţa unei astfel de situaţii atât de complicate, este nevoie de o concentrare maximă asupra unei ţinte comune şi de un pact naţional în privinţa economiei şi a creării de locuri de muncă.

„Este de dorit ca anul acesta factorii de decizie din societatea românească să nu se blocheze în discuţii politice când problemele sunt mai degrabă economice“, a spus ieri Geoană la emisiunea După 20 de ani de la Pro TV, argu­mentând urgenţa unei astfel de abordări: „Ca să nu trăim înca 20 de ani de capitalism cu burta goală“.

În faţa avalanşei de ştiri din zona politică, a nesfârşitelor certuri pentru desemnarea şe­filor procurorilor, a acu­zaţiilor de încălcare a tabuurilor care curg dinspre toate părţile zonei politice, Geoană recomandă actorilor politici: „Nu vă blocaţi în discuţii politice“.

Mircea Geoană (56 de ani) a intrat în politică în 2000, când din poziţia de ambasador al României la Washington, a fost adus de premierul Adrian Năstase în guvern unde a preluat frâiele diplomaţiei române.

În 2005 avea să facă un salt spectaculos în politică, învingându-l pe Ion Iliescu în confruntarea pentru şefia PSD. Astfel a ajuns şef al partidului, iar, după alegerile din 2008, şef al Senatului, a doua poziţie în stat.

Cea mai importantă competiţie la care a participat, alegerile prezidenţiale din 2009, au fost un dezamăgitor eşec politic nu doar pentru Geoană, ci pentru întreg partidul pe care îl conducea care a ratat astfel şansa de a guverna. Pe fostul candidat prezidenţial eşecul l-a costat şefia PSD (câştigată de actualul prim-ministru Victor Ponta) şi poziţia de şef al Senatului (pierdută după un mai lung conflict cu Ponta). Acum senator PSD (lucrurile s-au liniştit între timp la social-democraţi), Geoană crede, în continuare, că ar fi un preşedinte bun al României („Sunt probabil cel mai potrivit om să fiu preşedintele României“), dar nu va face niciun pas în această direcţie în alegerile prezidenţiale din 2014 pentru că nu doreşte, spune el, să clatine soliditatea USL care are deja un candidat în persoana lui Crin An­tonescu, şeful liberalilor. Fostul şef al Senatului crede că trebuie închise subiectele care au acaparat scena politică, precum numirea procurorilor, regiona­lizarea sau chiar şi modificarea Constituţiei, iar atenţia în­dreptată spre realizarea unui adevărat pact naţional pentru economie şi locuri de muncă.

Problemele aflate la orizont nu sunt deloc simple, iar chestiunea Ciprului va cântări şi ea mult în evoluţiile viitoare, spune Geoană şi adaugă: cei care sunt în imposibilitatea de a-şi mai plăti ratele la bancă nu vor putea obţine cu usurinţă, în perioada următoare, reeşalonări ale plătilor. „Efectul situaţiei din Cipru va conduce băncile din România să execute - ceea ce până acuma nu s-a întâmplat - milioane şi milioane de oameni care au credite la bănci“, a spus Geoană.

Moderatorul a intervenit şi, apreciind că afirmaţia făcută de Geoană este una destul de gravă, l-a întrebat pe acesta de ce băncile îi vor executa pe cetăţeni. „Pentru că, pur şi simplu, trebuie să-şi asaneze portofoliile, pentru că au credite neperformate şi pentru că tot ce înseamnă reglementare europeană în acest moment, inclusiv ce înseamnă impactul Ciprului, va îndemna băncile mamă să meargă către o formă de clarificare a portofoliilor, inclusiv în România“, a răspuns Geoană.

Întrebat de moderator dacă vrea să spună că aceia care au întârzieri la plată nu vor mai primi reeşalonări sau cei care până acum primeau reeşalonări urmează a fi acum scoşi afară din casă, Geoană a precizat: „Eu sunt convins că impactul crizei din Cipru asupra sistemului bancar european va conduce băncile europene, inclusiv cele care au reprezentanţe şi sucursale în Românie, să se uite mult mai atent la modul în care îşi gestionează activele şi portofoliile şi în mod inevitabil vor fi chemaţi să-şi asaneze aceste portofolii“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO