Eveniment

Grindeanu: Anvelopa salarială de 76 de miliarde de lei este sustenabilă

Grindeanu: Anvelopa salarială de 76 de miliarde de lei...

Autor: Gabriel Pecheanu

07.06.2017, 11:38 261

"Sper la Legea salarizării unitare să primească votul în Camera Deputaţilor, care este cameră decizională. Prin Senat a trecut, a primit acest vot. În mod clar, iar ieri am avut o discuţie cu ministrul Finanţelor, anvelopa de 76 de miliarde, aproximativ, pentru anul viitor, este sustenabilă, fiindcă altfel – suntem cât se poate de direcţi în a fi spus «Nu, nu se susţine»", a declarat Sorin Grindeanu în cadrul unui forum cu investitorii români.

El a mai spus că tot ceea ce guvernul şi-a asumat prin aviz pozitiv este sustenabil.

"Forma care a fost adoptată ieri în Comisia de muncă, această formă a legii salarizării unitare, este susţinută de Guvern. O spun cât se poate de direct, de tranşant şi fără niciun fel de ezitare. Există resursa financiară pe care o avem şi o s-o avem la anul, care să susţină această lege a salarizării unitare", a mai spus Grindeanu.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO