Eveniment

Harta speranţei de viaţă: un bucureştean trăieşte, în medie, cu 2,4 ani mai mult decât restul locuitorilor. În Satu Mare există cea mai mică spe­ranţă de viaţă din România, de numai 73,2 ani

Harta speranţei de viaţă: un bucureştean trăieşte,...

Autor: Adelina Mihai

05.05.2017, 00:07 17100

Un bucureştean trăieşte, în medie, 77,8 ani, Capitala fiind regiunea cu cea mai mare spe­ranţă de viaţă din România, arată datele Institu­tului Naţional de Statistică pentru anul 2015.

Pe lângă Bucureşti, în topul judeţelor cu cea mai mare speranţă de viaţă se mai află Vâlcea (unde durata medie a vieţii este de 77,5 ani), Cluj (76,7 ani), Braşov (76,6 ani) şi Sibiu (76,2 ani). La nivel naţional, speranţa medie de viaţă este de 75,4 ani, ceea ce înseamnă că un bucureştean trăieşte, în medie, cu 2,4 ani mai mult decât media naţională.

Pe de altă parte, în Satu Mare există cea mai mică spe­ranţă de viaţă din România, de numai 73,2 ani, cu 2,2 ani mai redusă decât media na­ţională şi cu aproape 5 ani mai scăzută decât în Bu­cureşti. În clasamentul judeţelor cu cea mai redusă speranţă de viaţă se mai află Călăraşi (73,2 ani), Giurgiu (73,5 ani), Tulcea (73,5 ani) şi Olt (74 ani).

În ceea ce priveşte durata medie a vieţii pe sexe, statisticile arată că, în medie, femeile au o speranţă de viaţă de aproape 79 de ani, în timp ce bărbaţii au o durată medie a vieţii de 72 de ani.

Speranţa de viaţă, indicatorul care arată starea de sănătate a populaţiei unei ţări, a devenit în ultimii ani o preocupare constantă a specia­liş­tilor în demografie, care avertizează asupra faptului că guvernele trebuie să îşi facă planuri pentru creşterea duratei medii a vieţii, dar şi pentru recu­pe­rarea mai rapidă a decalajelor faţă de statele dez­­voltate, pen­tru că în prezent pro­gresul tehno­logic o permite.

De altfel, Ro­mânia are un de­calaj de 7 - 8 ani la spe­ranţa de viaţă faţă de alte state din Europa de Vest, iar va­lo­rile cele mai mici ale spe­ranţei de viaţă la naştere sunt în ţă­rile ex-co­mu­niste, cu niveluri mai îngri­jo­ră­toare la bărbaţi, po­trivit unor pre­zentări ale profe­so­rului Va­sile Gheţău, director al Cen­trului pentru Cercetări Demografice al Aca­demiei Române.

În Franţa, ţară care a acordat în ultimele decenii o atenţie deosebită îmbună­tă­ţirii indica­to­rilor demografici, speranţa de viaţă a popula­ţiei a fost de 82,8 ani în 2014, cu aproape 8 ani mai mare ca în Ro­mânia, potrivit Eurostat, biroul de statis­tică al Uniunii Euro­pene. În plus, durata medie de viaţă în rândul fe­meilor din Franţa a fost de 86 de ani în 2014, în timp ce a bărbaţilor a fost de 82,8 ani în acelaşi an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO