Eveniment

Industria si-a continuat incetinirea in luna august

08.10.2007, 20:59 14

Cresterea de 4,5% din august reprezinta cel mai modest ritm de anul acesta, cu exceptia lunii aprilie, conform datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS).
In aprilie insa, productia industriala a fost afectata, ca in fiecare an, de numarul mare de zile libere acordate cu ocazia sarbatorilor pascale. Din cauza cresterii slabe din august, industria a redus pasul de la 6,3% dupa primele sapte luni pana la o crestere de 6% dupa primele opt luni, conform INS.
In timp ce industria a incetinit, retailul si constructiile au prins in august cea mai buna luna de crestere de anul acesta. Vanzarile din comertul cu amanuntul (retail) au crescut cu aproape 34% in august, fata de aceeasi luna a anului trecut. Per total pe primele opt luni, cresterea din retail a fost de 15,2%, inca sub ritmul de 24% de anul trecut.
Piata constructiilor, in schimb, este singura care si-a depasit performantele de anul trecut si bate noi recorduri in fiecare luna. In august, cresterea a fost de 39,3% fata de august anul trecut, iar pe primele opt luni a fost de 33,3%, fata de ritmul de 19,3% de anul trecut.
Pe ansamblu, economia a raportat din nou date divergente in august: industria si-a continuat incetinirea, in timp ce retailul si constructiile au explodat. Informatiile vin in completarea rezultatelor slabe din prima jumatate a anului, cand cresterea economica a incetinit semnificativ. Cresterea pe primul trimestru (T1) a fost de 6%, cea de pe T2 a fost 5,6%, in timp ce anul trecut economia a plusat cu 7,7% in termeni reali.
Datele statistice arata ca economia se afla intr-o perioada de incetinire, o revenire putand fi facuta doar de redresarea productiei industriale. Situatia a fost semnalata inclusiv de Banca Mondiala si BERD, doar doua dintre institutiile care au publicat rapoarte sau comentarii despre Romania in ultima saptamana.
O usoara "racire" a economiei ar putea fi chiar benefica, nota BERD intr-un comentariu publicat acum cateva zile, pentru a contracara riscurile de supraincalzire economica semnalat in ultimul an. Recent, prognoza oficiala (Comisia Nationala de Prognoza) a redus estimarile privind cresterea economica de anul acesta de la 6,5% la 6,1%. Reducerea a fost influentata de pierderile din agricultura, dar nu si de incetinirea industriei, pentru care CNP pastreaza aceleasi prognoze ca si in primavara.
Industria va creste anul acesta cu 5,8%, estimeaza Comisia, in timp ce constructiile si serviciile vor depasi asteptarile formulate in primavara.
Constructiile vor creste pe tot anul cu cel putin 25% (fata de estimarea de 17% facuta in urma cu sase luni), iar serviciile vor creste cu 7% (fata de 6,6%).
Cu alte cuvinte, aceste cresteri peste asteptari vor reusi sa acopere doar o parte din pierderile din agricultura, din moment ce estimarea de crestere economica a fost retrogradata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO