Eveniment

Liderul Wagner se mută în Belarus, după acordul de a nu înainta spre Moscova. Kremlinul retrage acuzaţiile penale împotriva lui Evgheni Prigojin şi niciunul dintre luptătorii Grupului Wagner nu va fi urmărit penal

Liderul Wagner se mută în Belarus, după acordul de a...

Autor: Laura Buciu

25.06.2023, 09:25 807

Liderul Wagner, Evgheni Prigojin, se mută în Belarus, după acordul de a nu înainta spre Moscova, în vreme ce Kremlinul a transmis că acuzaţiile penale împotriva lui vor fi retrase şi niciunul dintre luptătorii Grupului Wagner nu va fi urmărit penal, potrivit Sky News.

Kremlinul afirmă că acuzaţiile penale împotriva lui Evgheni Prigojin vor fi retrase şi niciunul dintre luptătorii Grupului Wagner nu va fi urmărit penal, ca parte a acordului pentru a pune capăt revoltei armate.

Liderul grupului de mercenari ruşi se va muta în Belarus şi vor fi retrase acuzaţiile penale împotriva sa, a declarat Kremlinul, după ce acesta şi-a retras luptătorii de la înaintarea spre Moscova.

Evgheni Prigojin le spusese anterior trupelor sale care se îndreptau spre capitala rusă să se întoarcă, afirmând că vrea să evite vărsarea de sânge rusesc.

Luptătorii săi din Grupul Wagner s-ar afla la doar 120 de mile de Moscova, după ce Prigozhin promisese anterior să „distrugă pe oricine ne stă în cale”.

În mesajul său, Prigozhin a spus: „În 24 de ore am ajuns la 200 km de Moscova. În acest timp nu am vărsat nicio picătură de sânge al oamenilor noştri. Acum, însă, a sosit momentul în care s-ar putea să se verse sânge. Prin urmare, conştienţi de responsabilitatea că sângele rusesc ar putea fi vărsat de una dintre părţi, ne întoarcem coloanele şi plecăm în direcţia opusă, spre taberele de campanie, conform planului”.

În prezent nu se cunoaşte locaţia lui Evgheni Prigojin, în Belarus.

„Evitarea vărsării de sânge a fost mai importantă decât pedepsirea oamenilor”, a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului, adăugând că unii dintre luptătorii Wagner vor putea semna contracte cu Ministerul rus al Apărării.

Biroul lui Alexander Lukaşenko a declarat că decizia de a opri mişcarea ulterioară a luptătorilor Wagner a fost intermediată de preşedintele belarus, cu aprobarea lui Putin, în schimbul unor garanţii pentru siguranţa lor.

Kremlinul a declarat că Lukaşenko s-a oferit să medieze pentru că îl cunoaşte personal pe liderul mercenarilor de aproximativ 20 de ani.

Rusia a înrolat 3.000 de soldaţi ceceni de elită pentru a fi staţionaţi în Moscova şi a plasat mitraliere la graniţele sale, în pregătirea intrării trupelor de mercenari în capitală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO