Liviu Dragnea, după şedinţa CEx: Rămân la conducerea PSD. Am de gând să merg până la capăt

22 iun 2018 Autor: Gabriel Pecheanu

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, vineri, după şedinţa CEx, că rămâne la conducerea partidului, a majorităţii parlamentare şi la Camera Deputaţilor, precizând că mitingul pe care l-a organizat în Piaţa Victoriei a contribuit la condamnare.

"Am spus-o în faţa Congresului, am spus-o în faţa a mii de oameni la miting că am de gând să merg până la capăt. Am ştiut atunci când am organizat mitingul că acea manifestare va mări presiunea pe completul de judecată, pentru că acel miting i-a speriat foarte mult. Mi-am dat seama că acel miting a contribuit la condamnare, am văzut şi unii de la o anumită televiziune cum au ameninţat în direct chiar judecătorul care are opinie separată, spunându-i să-şi bage minţile în cap pe cale indicată că altfel nu ştiu ce se întâmplă. Eu le-am spus că obiectivele mele sunt aceleaşi şi anume, obiectivele din programul de guvernare să fie puse în practică , iar statul paralel să fie zdrobit. Şi va fi zdrobit", a declarat, vineri, Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD şi-a cerut iertare miilor de români, "care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional, alţii sunt târâţi prin tribunale pe baza aceloraşi articole sovietice, iar alţii sunt târâţi pe la DNA şi mai sunt alte mii, zeci de mii, care nici măcar nu ştiu că au dosar".

"Rămân la conducerea PSD pentru a duce toate aceste lucruri la capăt şi le voi duce. Rămân şi în conducerea majorităţii parlamentare împreună cu domnul Călin Popescu Tăriceanu. Nu va trece moţiunea de cenzură. În schimb, şi eu şi colegii mei am decis astăzi să fim mult mai fermi şi mult mai radicali cu tot ceea ce trebuie să facem", a mai spus liderul PSD.

Liviu Dragnea şi-a încheiat declaraţia precizând că nu îl sperie nici Klaus Iohannis, nici Eduard Hellvig, nici Lucian Pahonţu, nici Laura Codruţa Kovesi, nici Traian Băsescu, nici Victor Ponta, nici Gabriel Oprea şi nici alţii.

 
Cuvinte cheie:
LIVIU DRAGNEA
, MITING
, psd
, conducere
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide