Eveniment

MAI suplimentează efectivele pentru Noaptea Muzeelor

MAI suplimentează efectivele pentru Noaptea Muzeelor

Autor: Departamentul Social

20.05.2017, 10:40 80

"Având în vedere că în noaptea de sâmbătă spre duminică, în 45 de oraşe din ţară se desfăşoară, cea de-a XIII-a ediţie a manifestării “Noaptea Muzeelor”, la care peste 250 de obiective culturale din întreaga ţară îşi vor deschide porţile, o atenţie deosebită va fi acordată zonelor în care există aglomerări de persoane, în staţiile şi pe liniile mijloacelor de transport care duc către muzeele deschise", transmite Ministerul Afacerilor Interne.

În Bucureşti, efectivele de ordinea publică vor fi suplimentate, în condiţiile în care, în acest sfârşit de săptămână, vor avea loc mai multe manifestări publice la care se aşteaptă un număr mare de persoane.

"Ministerul Afacerilor Interne vă invită astăzi, începând cu ora 17.00, să vizitaţi Foişorul de Foc din Bucureşti, unde veţi putea cunoaşte mai multe despre istoria pompierilor şi unde veţi fi întâmpinaţi de Fanfara militară a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov. Muzeul Poliţiei Române participă şi anul acesta la programul cultural european „Noaptea Muzeelor”, ajuns la a XIII-a ediţie. Între orele 18.00-24.00, intrarea la muzeul din Târgovişte, strada Calea Domnească, nr. 187, va fi gratuită. Muzeul Casa Coconilor a fost amenajat într-o clădire monument istoric, cu mare aloare artistică şi istorică, construită în anul 1701, din iniţiativa domnitorului Constantin Brâncoveanu, pentru copiii domnitorului, şi refăcută în stil neoclasic, între anii 1867 şi 1893, cu ocazia construirii Prefecturii", anunţă MAI.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO