Eveniment

Medicul Silvi Ifirm, noul manager interimar al Spitalului Colentina

Medicul Silvi Ifirm, noul manager interimar al Spitalului...

Autor: Andreea Traicu

15.01.2017, 17:02 85

Primăria Capitalei anunţă că va fi făcut public şi "un raport complet privind corectitudinea deciziilor fostului management in legatura cu fluxurile medicale din aceasta unitate spitaliceasca".

Absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, dr. Silvi Ifrim este medic primar de medicină generală, medic specialist în Diabet, Nutriţie şi Boli metabolice, având competenţe în
echografie generală şi vasculară. În anul 2004 a devenit doctor în ştiinţe medicale, iar în 2007 a obţinut competenţe în Managementul Spitalelor, ambele în cadrul UMF ‘Carol Davila” Bucureşti. Cu excepţia primilor doi ani de stagiatură şi a ultimelor 8 luni în care a ocupat poziţia de manager al Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”, dr. Ifrim şi-a desfăşurat activitatea, timp de 30 de ani, în cadrul Spitalului Clinic Colentina. Începând din anul 2002, a condus compartimentul/secţia de Diabet, nutriţie şi boli metabolice.

“Îi urez mult succes doamnei doctor Ifrim şi am convingerea că activitatea va decurge normal în Spitalul Colentina, în beneficiul pacienţilor, date fiind atât valoarea de necontestat a colectivului medical cât şi experienţa noului manager, care în cei 30 de ani petrecuţi în acest spital a reuşit să cunoască foarte bine toate problemele”, a declarat Primarul Capitalei Gabriela Firea.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, luni, că l-a demis pe managerul Spitalului Clinic Colentina pentru tratarea superficială a actului managerial şi pentru că nu a asigurat căldura în unitatea sanitară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO