Uitându-mă la ultimele declaraţii cu privire la modificarea Codului fiscal şi analizând proiectul legislativ propus, nu am putut să nu mă întreb de ce oare trebuie să complicăm într-atât lucrurile. Înţeleg că se doreşte introducerea unui nou sistem care pare să se inspire din cel american. Însă diferenţele faţă de acesta sunt evidente.
Aceasta începând cu conceptul de gospodărie, care este definit ca fiind formată dintr-un grup de persoane fizice înrudite, sau neînrudite care au un patrimoniu comun, locuiesc sau nu împreună, la acelaşi număr cadastral.
În sistemul american, unitatea de impozitare este familia, fiind formată din soţi şi copii. Pe de altă parte, în România se pare că se doreşte utilizarea unei definiţii care ia în calcul şi persoane neînrudite, ceea ce, după ştiinţa mea, ar fi o situaţie unică la nivel mondial. Sistemul fiscal american tratează ca regulă generală persoanele fizice în mod separat şi numai în cazul în care se optează astfel, chiar de către contribuabil, se impozitează familia.
Persoanele fizice din Statele Unite pot alege impozitarea per familie luând în considerare avantajele generate de deduceri, dacă există, şi în general deducerile oferite în situaţia în care au copii în întreţinere. Calculul venitului brut în America, atât pentru persoane, cât şi pentru familii, este de asemenea complicat.
Noul venit global al gospodăriei care se doreşte a fi introdus în România ar urma să fie suma veniturilor obţinute de fiecare membru al gospodăriei, mai puţin cele neimpozabile, din transfer proprietăţi, sume a căror sursă nu a fost identificată şi cele provenind de la Fondul Proprietatea.
Plafonul neimpozabil se stabileşte în funcţie de numărul de membri, pentru care se acordă câte un punct în baza unei formule de calcul. La sfârşitul anului, consultantul fiscal va calcula venitul anual al gospodăriei din care va scădea plafonul neimpozabil. Dacă acest venit global ajustat este negativ, se vor acorda ajutoare de 1.600 lei/copil minor. Dacă este pozitiv, atunci din această sumă se vor scădea o serie de cheltuieli (contribuţii, pensii, asigurări voluntare, RCA, grădiniţă, after school, tabere, cursuri, achiziţii cărţi, papetărie, bilete teatru/operă, servicii de fizioterapie şi kinetoterapie, medicamente pentru boli cronice şi grave, întreţinere, reparaţii). Însă aceste deduceri se acordă anual în limita plafonului neimpozabil aferent unei luni.
De exemplu, într-o gospodărie cu 3 membri se pot deduce cheltuieli anuale în limita a 4.000 lei. Dacă după deduceri iarăşi ajungem la o sumă negativă, atunci din nou se acordă ajutor, însă de această dată de 1.200 lei/an/copil.
Totuşi de ce să introducem un sistem atât de complicat când avem la îndemână ceva simplu şi care este folosit de majoritatea statelor lumii. Mă refer la reţinerea la sursă. Majoritatea statelor lumii folosesc sistemul de reţinere la sursă ( cel puţin pentru veniturile din muncă) întrucât este mai uşor de gestionat şi are marele avantaj că taxele se plătesc în timpul anului şi nu se aşteaptă până la declaraţia de sfârşit de an. Acesta este un avantaj atât pentru autorităţile fiscale, care generează încasări eşalonate pe toată perioada anului, ceea ce asigură un cash-flow mai bun la Trezoreria Statului, dar şi pentru contribuabil, pentru că e un sistem mai simplu din punct de vedere administrativ şi nici nu conduce la riscul unor cheltuieli mai mari pe parcursul anului, în aşa fel încât unii contribuabili să fie puşi în imposibilitatea de a plăti impozitul anual pe venit.
De aceea, regimul de reţinere la sursă are şi rolul de a combate evaziunea fiscală. Nici măcar americanii (întrucât am vorbit de ei în acest mic comentariu) nu au eliminat sistemul reţinerii la sursă.
Prin urmare, ar fi bine să împrumutăm din practica fiscală internaţională cele mai bune modele şi să învăţăm din greşelile altora. De ce am vrea să aplicăm în România un sistem de impozitare a persoanelor fizice care este blamat până şi în America pentru faptul că este greoi, foarte stufos şi necesită în cele mai multe cazuri implicarea unor contabili pentru ca cetăţenii să-şi poată depune la timp declaraţiile de venituri? Sigur că pentru profesia din care provin, cea de consultant fiscal, noul sistem ar putea să însemne mai multe oportunităţi de business. Dar pentru ansamblul economiei cred că ar fi complicat.
Nu ar fi mai bine să căutăm să simplificăm Codul Fiscal? Nu ar fi mai bine să simplificăm munca celor de la administraţia financiară si să ne focusam pe modernizarea şi transparentizarea sistemului actual. Spre exemplu, am putea lua în calcul introducerea şi în România a conceptului de « cooperative compliance » (conformarea prin cooperare), promovat de ani de zile de OECD. Acesta presupune deschiderea faţă de contribuabil, ajutarea acestuia în primul rând şi abia apoi aplicarea de contravenţii. Este ceea ce înţeleg că şi actualul Guvern doreşte prin aplicarea legii prevenţiei. Prin urmare, haideţi să nu facem un pas înainte şi doi înapoi în materie de fiscalitate.
