Eveniment

Ministerul Educaţiei: Şcolile din judeţele Giugiu şi Dolj vor fi închise luni şi marţi, iar cele din Constanţa, luni

Ministerul Educaţiei: Şcolile din judeţele Giugiu şi...

Autor: Oana Despa, Mediafax

25.02.2018, 15:50 140

Secretarul de stat pe învăţământ preuniversitar, din ministerul Educaţiei, Ariana Bucur, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că şcolile din judeţele Giurgiu şi Dolj vor fi închise în primele două zile ale săptămânii, iar inspectoratul şcolar din judeţul Constanţa a anunţat că doar luni nu se vor face cursuri.

Decizia inspectoratelor vine după ce ANM a emis două coduri, unul galben şi altul portocaliu de ninsori şi ger pentru sudul şi sud-estul ţării.

O decizie asemănătoare a luat şi Primăria Capitalei.

"Din analiza pe care a realizat-o, extrem de responsabil, cu domnul prefect, cu doamna director ANM Bucureşti- Ilfov, cu domnul inspector general şcolar al Municipului Bucureşti, am luat împreună decizia şi va fi comunicată în cursul zilei de astăzi (duminică -n.r.), ca luni şi marţi să nu aibă loc cursuri în Bucureşti şi robabil se va extinde această decizie. Nu pot eu să o anunţ, ci autorităţile locale si responsabile probabil pentru toată zona în care va fi anunţat codul portocaliu. Este vorba despre vânt, ger şi de asemenea ninsoare temporar abundentă", a declarat primarul general al Capitalei.

De asemenea, şi Consiliul de Administraţie al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) a hotărât, duminică, sistarea cursurilor luni şi marţi, din cauza frigului şi a problemelor sistemului de termoficare centralizată a oraşului, care nu poate asigura încălzirea corespunzătoare a căminelor şi a sălilor de curs.

O atenţionare cod portocaliu de ger, care vizează şi Capitala, va intra în vigoare luni dimineaţă, la ora 03.00 şi va expira pe 1 martie, la ora 10.00.

Meteorologii avertizează că în Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar şi pe parcursul zilelor, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime vor fi frecvent între -12 şi -8 grade, cele minime se vor încadra în general între -22 şi -12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzaţia de frig. Totodată, din dimineaţa zilei de luni, 26 februarie, aria ninsorilor se va extinde. În sud şi sud-est acestea vor deveni local abundente şi vor fi viscolite, în special în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO