Eveniment

Ministrul Educaţiei: Învăţământul românesc este de nota 6 – 7 pentru că are foarte multe cadre didactice necalificate

Ministrul Educaţiei: Învăţământul românesc este de...

Autor: Departamentul Corespondenţi

07.08.2017, 16:03 88

„Doi la sută din colegii din învăţământ sunt necalificaţi. E un număr nepermis de mare. Învăţământul românesc de nota 6 – 7, în condiţiile în care foarte multe cadrele didactice sunt necalificate”, a spus ministrul Liviu Pop, adăugând că învăţământul este singura categorie de bugetari în care lucrează necalificaţi, deoarece, în domeniul sanitar, „un medic nu operează dacă e necalificat”.

Ministrul Educaţiei a anunţat investiţii în şcoli, săli de sport şi cămine studenţeşti, lucrările de reabilitare fiind în grafic.

„Prin PNDL întră în reabilitare câteva unităţi şcolare, sperăm să le finalizăm anul acesta, să avem astfel autorizaţii de funcţionare în toate unităţile. Suntem în grafic din acest punct de vedere, suntem convinşi că putem asigura condiţii pentru toţi copiii. Azi avem 2.500 de reabilitări de şcoli şi grădiniţe prin programul naţional”, a declarat Liviu Pop.

Ministrul Educaţiei Naţionale a vorbit la Focşani şi despre investiţiile în săli de sport şi bazine de înot, acestea fiind realizate prin Compania Naţională de Investiţii.

„Compania se ocupă de tot ceea ce înseamnă săli de sport, bazine şi cămine studenţeşti. Avem 30 de cămine studeneţeşti care în curând vor intra la licitaţie. Noi sperăm ca foarte rapid să intre în execuţie”, a precizat Liviu Marian Pop.

Liviu Pop este de duminică în judeţul Vrancea, unde a participat, duminică, la manifestările de la Mărăşeşti şi a rămas peste noapte la Focşani, iar luni a avut o întâlnire cu reprezentanţi din învăţământ.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO