Eveniment

Ministrul Educaţiei Naţionale, Pavel Năstase: Exmenul de bacalaureat se derulează normal în toată ţara

Ministrul Educaţiei Naţionale, Pavel Năstase: Exmenul...

Autor: Oana Despa

12.06.2017, 11:07 76

Pavel Năstase a făcut un apel către părinţi să-şi ducă copiii la şcoală, iar profesorilor să-şi desfăşoare în continuare activităţile la clasă. În caz de grevă, ministerul îi va acţiona în judecată, acest lucru fiind comunicat deja sindicaliştilor, a precizat Pavel Năstase.

"Noi respectăm legea dialogului social şi, pe baza revendicărilor formulate de sindicate, noi vom avea, conform acestei legi, etapele respective şi anume: notificare către minister şi către inspectoratele şcolare, apoi faza dialogului social, după care, dacă nu se ajunge la o înţelegere urmează o grevă de avertisment şi abia după vorbim de grevă. Noi deja am sărit peste nişte etape legale şi nu este corect. Ministerul Educaţiei Naţionale este pregătit din punct de vedere juridic să acţioneze în instanţă toate aceste lucruri care se întâmplă.Dacă nu se respectă legea dialogului social, avertizăm că vom face acest lucru", a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.

În plus, ministul Educaţiei a declarat că sunt anumiţi lideri de sindicat care îi incită pe părinţi ca aceştia să nu îşi mai trimită copiii la şcoală.

"Şi să nu-i mai incităm pe copii şi pe părinţi să nu trimită copiii la şcoală, că asta se întâmplă în momentul de faţă. Sunt câţiva lideri de sindicat care fac acest lucru. Suntem la sfârşit de an şcolar, avem examenele de finalizare. Eu cred că programul de guvernare PSD-ALDE a promovat foarte multe măsuri care sunt în favoarea şcolii şi trebuie să avem răbdare să le etapizăm. Nu putem să le facem pe toate odată", a completat ministrul.

Pavel Năstase a mai spus că până în momentul de faţă, şcoala îşi desfăşoară activitatea în mod normal, iar examenul de bacalaureat este în derulare în toată ţara, luni având loc proba de competenţe digitale.

Peste 1.000 de profesori afiliaţi Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ au întrerupt, luni, în Sectorul 6 al Capitalei.

La nivel naţional, conducerea FSLI a anunţat că nu au fost întrunite condiţiile pentru declanşarea grevei generale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO