Eveniment

Ministrul transporturilor aşteaptă încă de la managerii privaţi soluţii de rentabilizare pentru companiile feroviare şi spune că nu îi dă portul Constanţa lui Radu Mazăre

Foto Octav Ganea

Autor: Mirabela Tiron, Ioan Dornescu

15.12.2013, 19:03 266

Ramona Mănescu, care se află de trei luni şi jumătate la conducerea Ministerului Trans­porturilor, cu un buget de puţin peste 6 mi­liarde de lei (circa 1,4 miliarde de euro), a spus la emisiunea „După 20 de ani“, difuzată duminică de Pro TV, că până acum nu a văzut la companiile feroviare un plan de restruc­turare, reorganizare şi rentabilizare „care să fie într-adevăr convingător, aşa cum am discutat cu FMI“.

La CFR Călători a fost instituit ma­nagement privat în martie anul acesta, în funcţia de director general fiind numit Va­lentin Dorobanţu (fost angajat la CNADNR), iar în cea de preşedinte Alexandra Gătej (fost CEO al Unilever South Central Europe şi fost consilier prezidenţial), în timp ce la CFR SA

s-a instituit din aprilie, George Micu (fost şef la CFR Marfă) fiind adus pe funcţia de director general.

„S-a pus problema ca CFR Marfă să intre în insolvenţă şi CFR Călători, toate com­paniile. FMI a propus şi eu am respins ideea din start. FMI a acceptat această obiecţie cu condiţia ca noi să restructurăm, să ren­tabilizăm, să dovedim că putem şi fără să intrăm în insolvenţă“, a spus Ramona Mănescu, de profesie jurist, care din 2007 până la preluarea funcţiei de ministru al transpor­turilor a fost europarlamentar din partea PNL. Ministerul pe care îl conduce are în subordine infrastructura feroviară, aeroportuară, navală şi de metrou. 

Companiile din subordinea ministerului au datorii mari, „560 de milioane de lei doar pentru energie, 350 de milioane de lei plăţi restante - arierate acumulate de CFR Călători şi pe cale de consecinţă CFR Infrastructură, din plata asigurărilor sociale şi ajutoare către persoanele cu dizabilităţi, pensionari“.

Termenul de rentabilizare a companiilor feroviare este finalul anului viitor, potrivit ei, care a precizat că speră ca managerii compa­niilor în cauză să vină cu planuri de renta­bilizare. „Pot deveni profitabile, dar pentru asta managementul privat trebuie să vină cu planuri de restructurare şi de rentabilizare, planuri care într-adevăr să producă efecte. Până în momentul acesta nu au venit“. Ea a adăugat că  se va face o evaluare la sfârşitul acestui an şi în funcţie de performanţele pe le-au avut,  managerii vor rămâne sau vor pleca.

Pe lângă situaţia de la companiile feroviare, ministrul a mai spus că una din priorităţi o reprezintă modernizarea porturilor de pe Dunăre, care beneficiază de fonduri europene de 750 milioane euro. „Sunt foarte multe proiecte care mi-aş dori să intre în istorie, dar unul dintre ele, pe care sper să-l pot duce la bun sfârşit, este cel care se referă la coridorul Dunăre - Main - Rin, spre exemplu, şi proiectul integrat prin care nu numai că facem Dunărea navigabilă şi cu potenţial foarte mare din punct de vedere economic, dar putem să modernizăm toate porturile care sunt la Dunăre, să le modernizăm în sensul în care facem centre multimodale, intermodale, logistice“. Ea a mai precizat că  nu vrea să treacă portul Constanţa, poartă de tranzit pentru mărfurile care intră şi ies din România, la primăria oraşului şi primarul Radu Mazăre ştie lucrul acesta. „Porturile au proiecte în derulare, pe fonduri europene, odată ce schimbi administratorul, se încheie contractul, pierzi fondurile europene.“

Compania Administraţia Porturilor Ma­ritime Constanţa (APMC) a avut anul trecut afaceri de 248 milioane de lei (55,6 mil. euro) şi un profit net de 35,6 milioane de lei (8 mil. euro). În prezent, statul deţine 60% din acţiunile APMC, 20% Fondul Proprietatea şi 20% Consiliul Local Municipal Constanţa. Radu Mazăre susţinea în 18 septembrie că autorităţile locale ar putea primi încă 15% din acţiunile pe care statul le deţine la APMC, urmând ca alte 15% din acţiuni să fie listate pe bursă.
 

Despre calea ferată

  • Trenurile de marfă circulă cu puţin peste 40 de kilometri la oră.

  • Anul viitor va fi finalizată modernizarea a 204 kilometri de linie ferată, pe tronsoanele Sighişoara - Simeria şi Radna - Curtici.

  • S-a pus problema ca CFR Marfă şi CFR Călători să intre în insolvenţă. FMI a propus şi eu am respins ideea din start ca în scrisoarea de intenţie să se spună acest lucru. FMI a acceptat această obiecţie, cu condiţia ca noi să restructurăm, să rentabilizăm, să dovedim că putem şi fără să intrăm în insolvenţă.

Despre rezultatele managerilor privaţi

  • Pentru ca firmele din subordinea Mnisterului Transporturilor să devină profitabile managementul privat trebuie să vină cu planuri de restructurare şi de rentabilizare. Până în momentul acesta nu au venit. Se va face o evaluare la sfârşitul acestui an şi în funcţie de performanţele pe care managementul privat din aceste companii de stat le-a avut, va rămâne sau va pleca.

  • Singurele propuneri venite din partea managerilor CFR Marfă şi CFR Călători au fost până în prezent majorarea preţurilor la bilete, reduceri de personal şi închideri de linii.

Despre porturi şi transportul pe Dunăre

  • Ministerul are la dispoziţie 1,3 miliarde de euro, bani europeni, care vor fi utilizaţi pentru reabilitarea căii ferate Craiova-Calafat, investiţie de 400 milioane euro, şi pentru modernizarea celor 16 porturi dunărene şi maritime.

  • Eu nu vreau să dau portul Constanţa şi domnul Mazăre  (primarul Constanţei), ştie lucrul acesta, chiar dacă se supără pe mine, asta este.

Despre privatizarea CFR Marfă

  • Eu nu cred că GFR avea banii să plătească, chiar nu cred că avea banii. Probabil că aveau promisiuni. Probabil că aveau deja angajamente cu bănci, cu bănci de investiţii, dar nu cred că aveau toţi banii la momentul respectiv.

  • Garanţia de 10 milioane de euro depusă de GFR nu a fost returnată. Eu nu negociez nimic. De lucrul acesta se ocupă în continuare domnul Ghibu (Cristian Ghibu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor - n.red.).

  • Nu a trebuit să iau decât o singură decizie, dacă pe 14 octombrie mergem mai departe sau ne oprim cu această privatizare. Asta a fost singura decizie pe care am luat-o şi cred că am luat decizia corectă.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO