Eveniment

Nita: Am stabilit sapte etape pentru cumpararea primei case

31.05.2009, 18:43 89

Ministrul pentru IMM, Constantin Nita, a declarat ieri ca au fost stabilit cele sapte etape ce trebuie parcurse pentru obtinerea unei locuinte prin programul "Prima casa", aratand ca, in opinia sa, aceste case trebuie sa fie construite, si nu cumparate de pe piata libera.

El a adaugat ca pentru acest program prima data va trebui depusa cererea de finantare, iar pasul al doilea este analiza eligibilitatii, conform normelor bancare. Ulterior, se va face solicitarea garantiei la Fondul de garantare, urmata de analiza acestei solicitari si de acordarea garantiei catre banca de catre Fondul de garantare, iar apoi aprobarea dosarului clientului. In final se va inscrie ipoteca, de banca, pe numele statului. "Aceste sapte etape stau la baza acordarii acestei garantii", a spus Nita, citat de Mediafax.
 
Cand executa bancile garantia
Bancile vor executa garantia Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM, din programul "Prima casa" cel mai probabil in cazul restantelor care depasesc 90 de zile, iar valoarea luata in calcul la constituirea provizioanelor va fi fi majorata de la 50% la 100% din garantia Fondului, potrivit directorului executiv al Directiei Dezvoltare Produse si Afaceri Retail din BCR Sorin Mititelu.
"Va fi o competite intre banci. Cel care va decide la care banca merge este clientul. Programul 'Prima casa' are o structura realizabila, atractiva. Daca facem corelatia cu regulile de provizionare, la 90 de zile se poate pune problema executarii garantiei", a spus Mititelu.
Detaliile tehnice au fost conturate in discutia de joi a premierului Emil Boc cu reprezentantii bancilor interesate sa participe la programul "Prima casa", intalnire la care au participat ministrul finantelor Gheorghe Pogea si guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei Mugur Isarescu.
Reprezentantul BCR a confirmat ca banca centrala va accepta majorarea valorii luate in calcul la constituirea provizioanelor, de la 50% la 100%, din garantia FNGCIMM, astfel ca bancile nu vor mai fi obligate sa faca provizioane pentru creditele de pana la 60.000 de euro.
Programul vine in intampinarea sustinerii cererii eligibile de case, care a scazut in ultima perioada, in opinia reprezentantului BCR.
"Cercetarile arata ca aproximativ 3% din populatia urbana activa isi exprima intentia de a cumpara o locuinta. Exista cu siguranta un potential mare in privinta cererii, dar in ultimele luni cererea eligibila a scazut mult."
Mititelu apreciaza ca valoarea maxima garantata, de 60.000 de euro, este acoperitoare, avand in vedere ca anul trecut media unui credit ipotecar se ridica la aproximativ 50.000 de euro, la nivel national. In zona Capitalei insa media imprumuturilor ipotecare trecea de 60.000 de euro.
 
Si pentru cei care au mai avut casa
Programul "Prima casa" este destinat persoanelor care nu au o locuinta in proprietate si va fi valabil si pentru cei care au avut o casa, dar au vandut-o, potrivit declaratiilor ministrului de finante.
Pogea a declarat intr-o emisiune televizata ca beneficiari pot fi cei care "nu au in proprietate (o locuinta - n. red.) in momentul solicitarii", si dovada ca nu esti proprietar va fi o declaratie pe propria raspundere parafata de notar. Iar eligibilitatea clientilor va fi cu atat mai mare cu cat veniturile disponibile sunt mai ridicate.
Pentru a participa la acest program bancile va trebui sa indeplineasca unele conditii, respectiv sa aiba reprezentare nationala, sa solicite un avans de cel mult 5% la contractarea creditului, sa nu penalizeze rambursarea anticipata a creditului si sa perceapa dobanzi mai reduse decat cele existente in acest moment pe piata.
 
Bancile reduc dobanzile
Premierul Emil Boc a declarat vineri ca in discutiile cu bancile interesate de programul "Prima casa" le-a comunicat acestora ca riscurile legate de creditele neperformante sunt preluate de catre stat, iar in aceste conditii reprezentantii bancilor au spus ca vor reduce costul dobanzilor.
"Dupa discutia de ieri avem semnale extrem de pozitive ca bancile vor raspunde la acest program, se vor implica, pentru ca, in ultima instanta, riscurile creditului le-a preluat statul, iar avantajele vor fi de partea acelora care pentru prima data vor avea posibilitatea sa-si cumpere prima casa si cu banii pe care azi ii dau pe chirie sa-si plateasca ratele la banca", a spus Boc, citat de Mediafax.
Programul "Prima casa" ar urma sa se aplice din luna iulie.
 
Pasii programului
  • Depunerea cererii de finantare;
  • Analiza eligibilitatii, conform normelor bancare;
  • Solicitarea garantiei la Fondul de garantare;
  • Analiza solicitarii garantiei;
  • Acordarea garantiei catre banca de catre Fondul de garantare;
  • Aprobarea dosarului de catre banca;
  • Se inscrie ipoteca, de banca, pe numele statului.
 
Solicitarile bancherilor
  • definirea foarte clara prin act normativ a notiunii de "prima casa"
  • clarificarea statutului acestui credit din perspectiva normei BNR (avans minim, grad de indatorare maxim acceptat)
  • precizarea nivelului comisionului de garantare
  • garantia sa acopere atat principalul, cat si dobanzile acumulate pana la momentul executarii acesteia
  • stabilirea unui termen cat mai scurt in executarea garantiei de la momentul in care survine incetarea rambursarii (90 zile)
  • precizarea volumului total de credite care vor putea fi acordate
  • deschiderea programului pentru oricare dintre bancile romanesti care indeplinesc conditiile cerute.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO