Connecting people? O afacere de 1,6 miliarde de euro îşi închide porţile

NOKIA VA ÎNCHIDE FABRICA DE LA JUCU. Peste 2.200 de oameni îşi vor pierde locurile de muncă. EXCLUSIV: Compania şi-a luat adio de la angajaţii români cu o scrisoare în limba engleză

29 sep 2011 Autori: Vlad Popescu - Mediafax , Bogdan Alecu



Nokia va închide fabrica de la Jucu, judeţul Cluj, în cadrul unui program de eficientizare şi reducere a costurilor, iar 2.200 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă, deoarece unităţile de producţie de mare volum din Asia sunt mai eficiente pentru grupul finlandez.

Scrisoare internă la Nokia: Închidem fabrica de la Jucu pentru că în Europa este cerere ridicată pentru smartphone-uri, nu pentru telefoane ieftine

Nokia România a făcut un profit net de 43 mil. euro anul trecut, în creştere cu 14% faţă de 2009 în timp ce numărul angajaţilor a scăzut la 1.552 de persoane. Numărul real al oamenilor care muncesc la fabrica Nokia este însă de cel puţin două ori mai mari în condiţiile în care firma foloseşte şi oameni angajaţi prin companii care oferă leasing de personal.

Grupul finlandez Nokia a început în februarie 2008 producţia de telefoane mobile la fabrica din Jucu, investiţia în fabrică ridicându-se la 60 de milioane de euro.

"Nokia vrea să-şi ajusteze producţia de telefoane către locaţiile cu proximitate optimă faţă de distribuitori şi de pieţele cheie. Prin urmare, Nokia intenţionează să închidă fabrica de la Cluj, România, înainte de sfârşitul anului 2011, deoarece unităţile de producţie de mare volum din Asia oferă o mai bună scară a operaţiunilor şi beneficii de proximitate", se spune într-un comunicat transmis joi de grupul finlandez Nokia.

Explozia Nokia: de la 6 milioane de euro În 2007 la 1,6 Miliarde de euro În 2010

Nokia, compania care a dominat piaţa smartphone-urilor timp de 15 ani, pierde supremaţia în favoarea Apple şi Samsung. Vedeţi aici cum arăta primul smartphone

Decizia face parte dintr-un pachet de măsuri suplimentare de aliniere a forţei de muncă şi a operaţiunilor.

"Închiderea fabricii de la Cluj şi ajustările aduse lanţului comercial vor avea un impact de circa 2.200 de angajaţi asupra forţei de muncă", se spune în comunicat.

De asemenea, grupul va renunţa la alţi 1.300 de angajaţi din cadrul diviziei Location & Commerce.

Concedierile se adaugă la disponibilizările a 6.000 de angajaţi anunţate în aprilie, se mai arată în comunicat.

Măsura se încadrează în strategia companiei şi are rolul de a reduce costurile, de a eficientiza şi simplifica structura grupului, se spune în comunicat.

Nokia a pus sub evaluare şi operaţiunile din Salo (Finlanda), Komarom (Ungaria) şi Reynosa (Mexic). Aceste fabrici vor continua să producă pentru pieţele din Europa şi America de Nord, însă grupul intenţionează să le reorienteze treptat către software şi personalizarea pachetelor de vânzări. Măsurile vor afecta forţa de muncă de la cele trei fabrici începând de anul viitor.

Compania avea la sfârşitul lunii iunie peste 138.000 de angajaţi la nivel global, faţă de circa 130.000 la sfârşitul anului trecut.


Cu un business de 1,6 mld. euro Nokia România a fost în 2010 cea mai puternică firmă IT&C a României, următoarea clasată fiind Orange, cu afaceri puţin mai mici de 1 mld. euro. Nokia este şi unul dintre cei mai mari exportatori ai României în condiţiile în care piaţa locală nu absoarbe toată producţia fabricii.

Scrisoarea în limba engleză trimisă de Nokia Jucu

Therefore, we plan to ramp down our manufacturing facility in Cluj, Romania by the end of 2011. We are aligning our manufacturing in Europe with consumer behavior in Europe. Specifically, smartphones sales in Europe have increased while feature phones sales in Europe have decreased, and the majority of our work in Cluj has been around feature phones manufacturing. This is painful but necessary, and we recognize this has a significant impact on our employees, their families and the local community. We will do our best to support our colleagues.

We also plan to shift gradually the focus in the Salo, Komarom and Reynosa factories from device assembly to customer and market-specific software and sales package customization. These factories are expected to continue to play a key role in serving smartphone customers in Europe, Eurasia and the Americas. We expect there will be impacts to personnel in 2012. The extent of this impact is expected to be known in the first quarter of 2012 after consultations with employee representatives. We expect no impact to personnel in 2011.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Nokia
, Jucu
Vizualizari:
Printeaza
Momentan sunt 6 comentarii Comenteaza si tu
Comentarii (6):
POPESCU - 30 septembrie 2011, 10:01

Nu am fost in stare sa cream mediu fiscal stabil ceva pentru dezvoltare ma refere infrastructura, etc...Nici nu este de mirare ca mediul de afaceri din Romania este alcatuit 85% cu orientatii politice si abonati la stat.

roqwer - 29 septembrie 2011, 21:13

Plecarea firmei Nokia va lasa un gol imens in buzunarele a mai bine de mai 2000 de angajati si ma refer aici nu numai la angajatii efectivi ci si la cei din serviciile conexe. Desigur, guvernul deplange (pe buna dreptate plecarea firmei) dar inevitabil, ma gandesc la situatia clientului care intra intr-un restaurant, ia loc si asteapta... si asteapta... Ne fiind bagat in seama de nimeni, se ridica si pleaca. Cred ca multi dintre voi v-ati aflat in aceasta situatie.

Berti - 29 septembrie 2011, 18:27

Tot cereau romanii boicotarea produselor olandeze si finlandeze ... gand la gand cu bucurie, nu?

goren pirgu - 29 septembrie 2011, 17:19

se puteau, da' nu cu romani!

constanteanu - 29 septembrie 2011, 16:59

HA HA HA! Nu mai este clujul El dorado?

adi - 29 septembrie 2011, 14:31

si nu se puteau face la jucu smartphone-uri?

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine