Eveniment

Numărul companiilor intrate în insolvenţă a scăzut cu 9%

Numărul companiilor intrate în insolvenţă a scăzut...

Autor: Cristina Bellu

17.06.2016, 00:00 75

Totuşi, dimensiunile afacerilor afectate în acest an sunt mai mari cu peste 200%, arată o analiză realizată deCasa de In­solvenţă Transilvania, CITR.

Potrivit studiului CITR, alte 133 de companii cu active imobilizate de peste un milion de euro au în prezent cereri de insolvenţă depuse.

"Ne uităm foarte atent la ceea ce se întâmplă atât pe piaţa insolvenţei, cât şi în mediul economic la nivel naţional. În momentul de faţă credem că este important să tragem un semnal de alarmă companiilor mari, dar şi tuturor acelora care se uită la numărul în scădere, statistic, al procedurilor de insolvenţă, dar nu şi la adevărata dimensiune a fenomenului dată de impact. Fiecare business sau domeniu de activitate are propriile sale particularităţi. Desigur, însă, că impactul pe care îl poate avea într-un domeniu de activitate intrarea în insolvenţă a unor companii mari nu ar trebui să fie neglijat", a declarat Andreea Cionca-Anghelof, managing partner al CITR.

Cele 95 de companii în insolvenţă au împreună cu 3.000 mai mulţi angajaţi decât companiile de impact intrate în insolvenţă în prima parte a anului trecut (12.165 angajaţi în 2016) şi o cifră de afaceri cumulată cu 216% mai mare (1,28 miliarde euro). Acestora li se adaugă companiile cu cereri depuse, dar proceduri nedeschise încă, ce însumează o cifră de afaceri de peste 2,1 miliarde euro şi aproximativ 23 de mii de angajaţi.

Astfel, dimensiunea business-urilor afectate se dublează, în ciuda scăderii numărului procedurilor de insolvenţă în rândul companiilor de impact. Prin dimensiunea lor, acestea angrenează şi alte companii din rândul partenerilor, ducând la efecte importante în rândul domeniilor de activitate ale acestora.

Dintre companiile de impact care au o cerere de insolvenţă depusă, 32% sunt din comerţ, 23% din servicii şi 22% din construcţii.

De asemenea, o împărţire pe regiuni în funcţie de cifra de afaceri a acestor companii, arată că cele mai mari companii ce par afectate de insolvenţă provin din Bucureşti (peste 550 milioane de euro este cifra de afaceri însumată a companiilor din acest judeţ ce au cereri de insolvenţă depuse), Ilfov (peste 340 milioane de euro cifra de afaceri cumulată), Constanţa (340 milioane de euro) şi Sibiu (301 milioane de euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO