Eveniment

Numărul salariilor minime de 1,55 milioane, în scădere cu 17% de la an la an. În construcţii, scăderea este de 21%

Numărul salariilor minime de 1,55 milioane, în scădere...

Autor: Ramona Cornea

25.01.2024, 00:07 494

România avea aproape 1,55 mi­lioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie în luna ianuarie a acestui an, conform datelor transmise de Inspecţia Muncii la solicitarea Ziarului Financiar.

Faţă de anii precedenţi se vede o scădere a numărului acestor con­tracte.

Aşadar, faţă de ianuarie 2023 este o scădere de 17% a contractelor plătite cu salariul minim pe economie, respectiv cu circa 300.000 mai puţine. Scăderea este vizibilă şi în evoluţia pe cinci ani: faţă de 2020 sunt cu 10% mai puţine contracte plătite cu minimul pe economie, respectiv cu circa 180.000 de contracte mai puţine.

Sectorul construcţiilor a înregistrat una dintre cele mai mari scăderi, de circa 21% în ianuarie 2024 faţă de aceeaşi lună din 2023, de la 255.576 în ianuarie 2023 la aproape 202.800 în aceeaşi lună din 2024.

Cei plătiţi cu salariul minim reprezintă puţin peste 22% din totalul contractelor de muncă din economia locală.  În prezent, salariul minim pe economie este de 3.300 de lei brut, adică angajaţii rămân cu circa 2.079 de lei net la finalul lunii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO