Eveniment

Premierul şi ministrul de finanţe au ţinut o conferinţă de presă de tip tacla, fără să prezinte documente sau studii pentru reducerea cheltuielilor bugetare

Marcel Boloş: Sunt măsuri care au efect imediat, sunt măsuri unde ne luăm termen ca până la sfârşitul anului să venim. Nimeni nu vine acum să taie pompieristic şi să debusoleze sistemul. Eu insist foarte mult pe comasările între instituţiile care câteodată au aceleaşi atribuţii.
Marcel Ciolacu: Este timpul ca cei care muncesc să primească salarizarea corespunzătoare, să primească sporuri, iar cei care merg la serviciu de zeci de ani să se joace pe Solitaire, să caute în altă parte acest mod de a munci.

Marcel Boloş: Sunt măsuri care au efect imediat, sunt măsuri unde ne luăm termen ca până la sfârşitul anului să venim. Nimeni nu vine acum să taie pompieristic şi să debusoleze sistemul. Eu insist foarte mult pe comasările între instituţiile care câteodată au aceleaşi atribuţii. Marcel Ciolacu: Este timpul ca cei care muncesc să primească salarizarea corespunzătoare, să primească sporuri, iar cei care merg la serviciu de zeci de ani să se joace pe Solitaire, să caute în altă parte acest mod de a munci.

Autor: Răzvan Botea

03.08.2023, 08:30 663

Au vorbit despre reducerea funcţiilor de conducere din aparatul de stat, eliminarea voucherelor de vacanţă sau achiziţii de telefoane de maximum 500 de lei Pachetul de măsuri ar aduce economii de 2,5 mld. lei în 2023.

Prim-ministrul României Marcel Ciolacu a ţinut o conferinţă de presă împreună cu ministrul finanţelor Marcel Boloş în care ministrul Boloş a prezentat verbal măsurile care vor fi luate pentru economii la buget. Cei doi au vorbit despre eliminarea unor funcţii de conducere şi comasarea unor institute sau instituţii, despre eliminarea indemnizaţiilor de vacanţă pentru bugetari sau economii la benzină şi motorină. Toate informaţiile au fost prezentate verbal, fără ca vreun document să fie prezentat sau publicat în dezbatere publică. Măsurile ar face obiectul unei ordonanţe de urgenţă (OUG), despre care nu este clar când va fi emisă.

„Este timpul ca cei care muncesc să primească salarizarea corespunzătoare, să primească sporuri, iar cei care merg la serviciu de zeci de ani să se joace pe Solitaire să caute în altă parte acest mod de a munci. Sunt peste 50 de sporuri şi este incredibil unde a ajuns acest fenomen“, a spus premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea conferinţei de presă.

Măsurile prezentate vin în contextul în care coaliţia PSD-PNL pregăteşte un pachet de creştere a taxelor, iar toţi reprezentanţii mediului de afaceri, cei care sunt afectaţi de creşterea taxelor, au spus că nu se poate ca taxele să crească şi risipa bugetară să meargă înainte. Conform declaraţiilor lui Marcel Boloş, pachetul de măsuri de reducere a cheltuielilor ar urma să aducă o economie de 2,5 mld. lei, ceea ce înseamnă că va mai fi nevoie de încă 3,5-4,5 mld. lei pentru ca bugetul să se închidă la un deficit de sub 5% din PIB.

Astfel, guvernul vrea să arate că vine cu prima iniţiativă pentru gospodărirea banului public, înainte de a trece la creşterile inevitabile de taxe. Cu toate acestea, prezentarea făcută de premier şi ministrul finanţelor a fost vagă, fără detalii sau alte documente cu sumele defalcate care urmează să fie economisite. 

„Sunt măsuri care au efect imediat, sunt măsuri unde ne luăm termen ca până la sfârşitul anului să venim. Nimeni nu vine acum să taie pompieristic şi să debusoleze sistemul. Eu insist foarte mult pe comasările între instituţiile care câteodată au aceleaşi atribuţii“, a mai spus Marcel Ciolacu.

Marcel Boloş a prezentat mai pe larg măsurile, fără să indice însă impactul fiecăreia sau detalii despre modul în care se vor pune în practică.

Printre măsuri se numără eliminarea indemnizaţiilor de vacanţă pentru toţi bugetarii şi a voucherelor de vacanţă pentru cei cu salarii mai mari de 10.000 de lei brut: „Pe lângă sporuri în sectorul public, încercăm să limităm aceste drepturi la plafonul acesta de 10.000 lei. Şi, atenţie, vou­cherul de vacanţă costă statul român 1,8 miliarde lei“, a spus el, fără să indice câţi bani se pot economisi în 2023.

Marcel Boloş a mai prezentat un plan de reducere a funcţiilor de conducere din aparatul de stat la maxim 8% din totalul angajaţilor, de la 12%, cât este acum. Persoanele care vor rămâne fără acele funcţii, însă, pot alege să rămână în sistem, a precizat ministrul: „Cei 30% din funcţii de conducere (care îşi vor pierde funcţia ñ n. red.) au varianta să rămână în sistem, prin aprobarea noilor organigrame, sau varianta să îşi caute un alt loc de muncă. Sectorul privat aşteaptă foarte bine aceste resurse“, a mai spus Boloş.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO