Eveniment

Preşedintele Klaus Iohannis, despre impozitarea veniturilor Bisericii: Un fel de aventură fiscală

Preşedintele Klaus Iohannis, despre impozitarea...

Autor: Dana Stanila

15.07.2017, 13:50 158

”Mi se pare iarăşi din acel film lipsit de predictibilitate. Dacă se face un studiu şi se discută foarte aprofundat, în primul rând cu cei vizaţi, atunci se poate veni cu un concept. După părerea mea, sincer, la acest moment să vorbim despre impozitarea bisericilor, mi se pare un fel de aventură fiscală”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Ideea impozitării bisericilor îi aparţine lui Eugen Teodorovici, fost ministru de finanţe şi, până ieri, consilier onorific al premierului Tudose. Mai exact, propunerea pe care o are în vedere este identificarea, de comun acord cu BOR, a activităţilor economice care pot fi impozitate, iar banii să rămână tot în gestionarea Bisericii, însă statul să decidă în ce fel să fie cheltuiţi. Teodorovici a adăugat că sunt şi alte zone din care statul poate scoate bani, dar pe care Biserica „nu le îndrăgeşte”, iar în aceste condiţii „trebuie să înteleagă şi să aleagă”.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat vineri că nu susţine această măsură.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO