Eveniment

Prin demersurile in cazul BID, Vantu a pus in pericol siguranta circuitului bancar

24.01.2007, 18:09 17

Judecatoria sectorului 1 Bucuresti a stabilit ca demersurile lui Sorin Ovidiu Vantu - condamnat la doi ani de detentie pentru uz de fals - pentru obtinerea autorizarii de functionare a Bancii de Investitii si Dezvoltare (BID) au pus in pericol "intreaga siguranta a circuitului bancar romanesc".
In Incheierea sedintei din 18 ianuarie, instanta apreciaza ca demersurile lui Sorin Ovidiu Vantu pentru obtinerea autorizarii de functionare a BID au pus in pericol "intreaga siguranta a circuitului bancar romanesc", faptele acestuia fiind calificate drept "extrem de periculoase".
Magistratii Judecatoriei sectorului 1 au stabilit ca "atitudinea inculpatului de pe parcursul procesului penal a fost una nesincera in sensul ca, desi a recunoscut partial situatia de fapt, nu si-a recunoscut in nicio conditie vinovatia, incercand prin intermediul unor inscrisuri emise de un alt inculpat, respectiv Nicolae Popa, sa evite raspunderea penala".
Potrivit motivarii magistratilor, "Sorin Ovidiu Vantu a tergiversat solutionarea cauzei prin formularea cu rea-credinta a cererilor de recuzare si de stramutare", acestea fiind pe rand respinse de catre instantele superioare.
Totodata, prin incheiere, instanta a stabilit ca "prin intermediul infractiunilor savarsite de Sorin Ovidiu Vantu a fost introdusa in circuitul bancar o banca ce pornea de la premise de functionare instabile, situatie concretizata ulterior prin intrarea in lichidare judiciara a acesteia".
Scopul avut in vedere de Vantu este, in opinia magistratilor, "unul extrem de periculos, si anume constituirea unei banci prin inducerea in eroare a autoritatilor competente a acorda autorizatia, respectiv BNR". Metodele folosite de Sorin Ovidiu Vantu de obtinere a autoritatii de functionare a BID prin intermediul depunerii de acte false sunt apreciate de catre magistrati ca fiind extrem de elaborate, in principal de natura financiar-contabila si care au implicat folosirea mai multor persoane, unele dintre acestea fiind judecate in mod separat, intr-un alt dosar penal, fiind intocmit in acest sens rechizitoriul nr. 372/D/P/2004 al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Judecatorii l-au condamnat pe Sorin Ovidiu Vantu la inchisoare, tinand seama de gradul foarte ridicat de pericol social al faptei si al faptuitorului.
Concret, magistratii au aratat ca fapta lui Vantu de a depune, in cadrul documentatiei de obtinere a autorizatiei de functionare a BID, adeverintei nr. 884/1999, prin care se atesta ca ar detine un numar de 125.052 de unitati de fond FNI, adresa respectiva fiind falsa, iar inculpatul cunoscand acest lucru, deoarece stia ca nu este titularul niciunui carnet de investitor FNI, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de uz de fals.
Judecatorii au mai aratat in motivarea sentintei ca Sorin Ovidiu Vantu a actionat cu intentie directa, fiind constient de caracterul fals al mentiunilor din adeverinta respectiva, desi stia ca nu este titularul niciunui carnet de investitor FNI si cu atat mai mult, ca nu detinea unitati de fond FNI.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO