Eveniment

Procurorii DNA îl suspectează pe liderul PNL, Iulian Dumitrescu că a cheltuit într-un an şi jumătate aproape 600.000 de euro pe bunuri de lux şi vacanţe în Dubai, Abu Dhabi, Insulele Maldive, Insula Capri, Mykonos, Courchevel, Nisa

Autor: Sorina Matei

01.02.2024, 20:49 140

Procurorii DNA îl suspectează pe Iulian Dumitrescu, prim – vicepreşedinte PNL, de presupusa comitere a infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată şi de luare de mită. În cauză, procurorii DNA o vizează şi pe sora dar şi pe cumnatul lui Iulian Dumitrescu, Angelica Marilena Lambrea şi Adrian Daniel Lambrea.

În ceea ce privesc declaraţiile de avere, procurorii DNA susţin că liderul PNL avea obligaţia legală de a înscrie în ele veniturile obţinute de soţia sa, Paula Alexandra Dumitrescu, dar şi alte sume.

Procurorii au analizat în detaliu tranzacţiile făcute pe conturi de liderul PNL de-a lungul anilor:

  • Cu referire la declaraţia din 2021, Dumitrescu n-ar fi trecut suma de 765.249,55 lei, 29.125 GBP şi suma de 24.000 de euro pe care le-a utilizat de pe conturile bancare având ca titular pe sora sa.

  • S-au analizat fiecare dintre tranzacţiile efectuate în perioada 01.01.2020-15.06.2023 de pe conturile bancare având drept titular pe Lambrea Angelica Marilena, constatându-se că s-au efectuat tranzacţii care au avut ca beneficiar familia Dumitrescu însemnând Iulian Dumitrescu, soţia acestuia Alexandra Paula Dumitrescu şi copiii acestora.

  • Plăţi către Chivu Cristian Eugen şi Chivu Oana Adelina în valoare de 240.273,24 lei şi 24.000 euro – plăţi chirie diverse luni pentru Iulian Dumitrescu

  • Plăţi către Medusa Hotel International SRL în valoare de 35.410 lei – pentru Alexandra/ Iulian Dumitrescu

  • Plăţi către Masterange Romania SRL în valoare de 107.608,54 lei – diverse plăţi pentru Adelina Chivu

  • Plăţi către PFA Ioniţă Victor Constantin şi Federaţia Română de Tenis în valoare de 300.875,6 lei – plată pentru Andrei Dumitrescu

  • Plăţi către Liceul Internaţional de Informatică în valoare de 12.750 lei

  • Plăţi către Fundaţia Mateas în valoare de 44.308,28 lei – plată pentru Sara Dumitrescu

  • Alte plăţi efectuate în beneficiul familiei Dumitrescu, conform justificărilor de plată identificate în documentele bancare în valoare de 24.023,89 lei şi 29.185 GBP – plăţi pentru Alexandra Dumitrescu

Procurorii cred că sumele de bani pe Lambrea Angelica Marilena le-a transferat lui Iulian Dumitrescu, în perioada 08.06.2021-19.04.2022, au fost folosite pentru bunuri de lux ori pentru achitarea unor cheltuieli cu servicii turistice în destinaţii exotice: 25.821,37 lei (22140 AED) la Level Shoes Dubai în data de 04.11.2021, 35.027,54 lei (30000 AED) la Chanel Dubai în data de 09.11.2021, 34.888,34 lei (7050 Eur) la Van Cleef Monaco, în data de 03.12.2021, 87.176,94 lei la One & Only Resorts Reethi Rah Maldive, în data de 27.12.2021, 85.549,19 lei la Joali Maldives în data de 09.02.2022.

Procurorii au analizat şi transferurile de bani dintre Angelica Marilena Lambrea, sora lui Iulian Dumitrescu, şi liderul PNL – din iunie 2021 şi până în aprilie 2022 – acestea fiind de 1,6 milioane de lei. Astfel, Iulian Dumitrescu şi-a plătit 17.614,35 euro vacanţa la One & Only Resorts Reethi Rah Maldive, cu 85.549,19 lei (17.300,14 euro) către Joali Maldives, cu 48.967,38 lei (9.900 euro) către L` Apogee Courchevel ( Franţa), cu 35.027, 54 lei (7.077,77 euro) către Chanel Dubai, cu 34888, 34 lei (7050 euro) către Van Cleef Monaco, cu 32.819, 53 lei (6640 euro) către Hotelul Georges V Paris.

Suma de 2.975.500 lei (1.616.000 de lei+1.359.500 lei) ar fi fost cheltuită în decurs de un an şi 6 luni pe vacanţe şi achiziţii de produse de lux, reprezintă mai mult decât dublul sumelor de 1.078.507 lei şi 57.000 de euro, care reprezintă totalitatea veniturilor declarate de Iulian Dumitrescu împreună cu familia sa (soţie + copii aflaţi în întreţinere) în cele două declaraţii de avere din anul 2022 şi 2023.

Procurorii susţin că o parte dintre sumele de bani care au creditat conturile numiţilor Lambrea Daniel Adrian şi Lambrea Angelica Marilena au fost retransferate direct către Iulian Dumitrescu, iar o altă parte a sumelor de bani a fost folosită pentru a acoperi cheltuieli în beneficiul lui Iulian Dumitrescu, a soţiei acestuia Alexandra Paula Dumitrescu ori a copilului acestora.

„Astfel, cu titlu de exemplu, prezentăm următoarele situaţii:

a)contul (XXX) aparţinând numitului Lambrea Daniel Adrian în data de 09.08.2023 s-a efectuat o plată către Bulgari Espana SA în sumă de 145.124 lei (29.300 euro), în condiţiile în care din exploatarea măsurilor de supraveghere tehnică autorizate în cauză, a rezultat că în aceeaşi dată de 09.08.2023 Dumitrescu Alexandra este contactată telefonic de o reprezentantă a companiei Bulgari din Spania şi poartă o discuţie telefonică în limba engleză în care aceasta o felicită pentru achiziţia unui ceas.

După cum se va prezenta în continuare, o parte dintre sumele de bani care au

-deosebit de relevant este faptul că angajata Bulgari doreşte să confirme adresa de livrare a ceasului, menţionând „Strada Jandarmeriei”, moment în care Alexandra Dumitrescu o întrerupe şi îi spune că va trimite şoferul la Madrid să ridice ceasul personal.

În legătură cu presupusele fapte de luare de mită (Iulian Dumitrescu) şi complicitate de luare de mită ( Adrian Daniel Lambrea şi Angelica Marilena Lambrea), în dosar, în octombrie 2023 – au înregistrat şi un denunţ al lui Ionel Pirpiliu.

Denunţătorul ar fi susţinut că Iulian Dumitrescu i-ar fi propus să cumpere firmaBERTONI CONSTRUCT SRL de la proprietarul de drept LAMBREA DANIEL, cumnatul lui, iar acordul privind preţul de aproximativ 9 milioane de euro la care să se cumpere firma a fost luat de la Iulian Dumitrescu. Acest preţ ar fi fost supraevaluat. Ulterior, firma Vallys Deco SRL ca lider/asocierea de firme din care făcea parte DRUM CONCEPT SRL au fost sprijinite să câştige sunt obiectivul „Varianta ocolitoare Mizil” şi Lucrări de reparaţii generale în judetul Prahova.

În dosar, procurorii au obţinut în octombrie 2023 – mandate de supraveghere tehnică şi au mai multe interceptări dar şi înregistrări ambientale.

Una dintre înregistrări îl vizează şi pe Iulian Dumitrescu:

„Referitor la exercitarea în fapt a acestei atribuţii de către Iulian Dumitrescu, prezintă relevanţă discuţia purtată în mediul ambiental cu Vasile Anna-Maria în data de 27.11.2023, din conţinutul căreia, rezultă în esenţă, faptul că Vasile Anna Maria îi va trimite o listă lui Iulian Dumitrescu cu prestatorii care au efectuat lucrări pentru CJ Prahova pentru ca acesta să decidă cui anume va face plăţile.

În acest sens, vom prezenta pasaje din conţinutul acestei discuţii purtate în mediul ambiental în data de 27.11.2023, după cum urmează:

(...)VASILE ANNA-MARIA: Tre să hotărâm ce... pe cine mai plătim...

DUMITRESCU IULIAN: Mă suni diseară dacă vrei, da?

VASILE ANNA-MARIA: Nu, deci, tre` să vedem cum luăm cu neeligibilele astea, hotărâm când ne vedem...

DUMITRESCU IULIAN: Pe 4... Pe.. 8... ...(neinteligibil)...

VASILE ANNA-MARIA: ...(neinteligibil)... să mă văd mai pe... deci ar trebui să hotărâm... o să-ţi dau eu listă, după ce bani am...

DUMITRESCU IULIAN: Mă ...(neinteligibil)...

VASILE ANNA-MARIA: O să-ţi dau o listă cu ce bani am...

DUMITRESCU IULIAN: Mă uit pe ea şi vorbim la telefon...

VASILE ANNA-MARIA: Şi dup-aia vorbim la telefon. Hai pa.(...)”

Procurorii consideră că fapta de luare de mită constă în aceea că în calitate de funcţionar public-preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, cu intenţie, a pretins în mod direct de la Pirpiliu Ionel (asociat unic şi administrator al Laborator şi Consultanta în Constructii SRL), pentru sine şi pentru altul, 47.500.000 de lei ca preţ supraevaluat a părţilor sociale ale SC BERTONI CONSTRUCT SRL, sumă ce nu i se cuvine, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intră în îndatoririle sale de serviciu, şi a primit în urma acestei pretinderi, în intervalul 09.01.2023-04.12.2023, de la Pirpiliu Ionel, în mod indirect prin intermediul complicilor săi Lambrea Angelica Marilena şi Lambrea Daniel Adrian, suma totală de 16.210.000 lei, sumă ce nu i se cuvine, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intră în îndatoririle sale de serviciu.

Ca reacţie la ancheta DNA, Iulian Dumitrescu a scris pe Facebook: „În urma speculaţiilor apărute public, vreau să fac următoarele precizări: Pun la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie. Colaborez cu instituţiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situaţie.

Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative.

În momentul în care se va finaliza această fază a anchetei, voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate. Nu am nimic de ascuns”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO