Eveniment

Rusia ne-ar putea invita în South Stream în locul Bulgariei

17.06.2010, 23:07 23

Gazprom va înlocui probabil Bulgaria cu România în proiectulgazoductului South Stream, în condiţiile în care Sofia a opritcelelalte două proiecte energetice derulate împreună cu Rusia,oleaductul Burgas-Alexandroupolis şi centrala nucleară Belene,potrivit publicaţiei ruse Kommersant, dar situaţia este încăincertă.

"În privinţa South Stream, la finele lunii august Gazprom vaavea datele relevante privind studiul de fezabilitate. Noi suntemdispuşi să le dăm datele pentru finalizarea acestui studiu, urmândca la vizita din toamnă a lui Alexei Miller, preşedintele Gazprom,să prezentăm aceste date", a declarat Adriean Videanu, ministruleconomiei. Videanu a subliniat că grupul rus este interesat săinvestească în România şi în proiecte greenfield de producţie aenergiei. Una dintre primele posibile investiţii va fitermocentrala de la Iernut, potrivit ministrului economiei.

South Stream va aduce gaze naturale din Rusia pe sub MareaNeagră, către statele din Europa de Est membre ale UE şi nordulItaliei, iar construcţia sa va demara în 2013.

În acelaşi timp, cel de-al doilea proiect, Nabucco, estegazoductul care ar trebui să transporte gaze naturale din Iran şiKazahstan prin Turcia, Bulgaria şi România către Europa de Vest,acesta având ca scop reducerea dependenţei faţă de gazulrusesc.

Boico Borisov, premierul Bulgariei, a declarat ieri căparticiparea României la proiectul rus South Stream este o vestebună, iar dezvoltarea centralei nucleare de la Belene nu a fostîngheţată, potrivit Novinite.

Romgaz şi Gazprom au semnat anul trecut un memorandum pentruderularea unor proiecte comune în domeniul înmagazinării gazelor şial producţiei de electricitate.

"Am cerut Romgaz să urgenteze studiul de fezabilitate pentrudepozitul de gaze de la Roman-Mărgineni. Apoi urmează să stabilimdepozitele de gaze depletate care sunt de interes comun, a declaratVideanu.

În privinţa tranzitului gazelor ruseşti prin România cătreţările din zona balcanică o delegaţie a Transgaz Mediaş va începela Moscova negocierile privind un nou acord, în condiţiile în carecel aflat în vigoare expiră în 2011.

"Tranzitul de gaze către Balcani este o discuţie de interes.Prin Dobrogea se tranzitează 28-30 mld. metri cubi pe an. Dintranzitul de gaze România câştigă 60 mil. euro pe an", a subliniatministrul economiei. România rămâne angajată în demersul de aanaliza orice proiect care poate duce la independenţa energeticănaţională şi a Uniunii Europene, potrivit declaraţiilor lui AdrieanVideanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO