Eveniment

Situaţie extremă în Spania: Guvernul Spaniei a dizolvat Parlamentul regiunii Catalonia. ”Trăim o zi tristă”

Situaţie extremă în Spania: Guvernul Spaniei a...

Autor: Mihai Draghici

27.10.2017, 21:33 432

Guvernul Spaniei a decis dizolvarea Executivului regiunii Catalonia, condus de Carles Puigdemont, a anunţat vineri seară premierul spaniol, Mariano Rajoy, precizând că au fost luate măsuri pentru preluarea controlului direct asupra regiunii separatiste.

"Trăim o zi tristă. Guvernul Spaniei a adoptat măsuri pentru a evita sechestrarea inadmisibilă a catalanilor şi desprinderea unei părţi a teritoriului Spaniei", a declarat Mariano Rajoy, citat de cotidianul El Pais.

"Primele măsuri sunt următoarele: funcţia de premier al Guvernului catalan, cea de vicepremier şi toate celelalte funcţii guvernamentale regionale au fost desfiinţate", a precizat premierul Spaniei.

De asemenea, Mariano Rajoy a dispus organizarea de alegeri anticipate în Catalonia: "Am decis să convoc alegeri libere, transparente şi legale cât mai curând posibil. Am sperat că nu vom ajunge niciodată la această situaţie".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO