Eveniment

Solarele cuceresc Oltenia, după ce Dobrogea a fost inundată cu eoliene, dar sistemul abia mai face faţă

Investiţiile realizate în proiecte eoliene până la finalul lunii februarie se ridică la peste 3 miliarde de euro, capacitatea instalată a parcurilor de „mori de vânt“ fiind mai mare decât cea a centralei nucleare de la Cernavodă.

Autor: Roxana Petrescu

27.03.2013, 21:45 777

În acest moment capacitatea proiectelor eoliene în funcţiune a depăşit pragul de 2.100 MW, adică echivalentul a trei reactoare de la Cernavodă, majoritatea proiectelor fiind amplasate în Dobrogea, în jurul centralei nucleare. Tot în sudul ţării, Oltenia se pregăteşte pentru explozia proiectelor solare, avizele date până acum arătând că regiunea ar putea fi „luminată“ numai cu energia fotovoltaică, chiar dacă în zonă se află marile termocentrale ale României şi Porţile de Fier. Toate acestea au avut loc în contextul subvenţiilor mari pentru energia regenerabilă, care anul acesta vor ajunge la 550 de milioane de euro, dar în lipsa acută a investiţiilor în reţele sau capacităţi de reglaj. „Suntem la limită“, atrage atenţia Transelectrica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO