Eveniment

Sporul natural rămâne negativ: Numărul naşterilor este în continuare sub cel al deceselor

Sporul natural rămâne negativ: Numărul naşterilor...

Autor: Iulian Anghel

19.03.2018, 00:03 667

Populaţia României continuă să se reducă şi la început de 2018, fără a lua în seamă migraţia, ci doar „sporul negativ“, în condiţiile în care numărul naşterilor con­tinuă să fie sub cel al deceselor.

În ianuarie în România s-au născut peste 17.100 de copii, cu 2.000 mai mulţi de­cât în decembrie, dar cum numărul de­ce­selor a fost mai mare, sporul natural rămâne negativ, potrivit datelor INS publi­cate la finalul săptămânii trecute. În ia­nuarie numărul deceselor l-a depăşit cu 6.500 pe cel al naşterilor.

România se confruntă cu o problemă din ce în ce mai gravă: scăderea populaţiei pe fondul unei migraţii masive, dar şi a unui persistent spor natural. Potrivit Statisticii, în ianuarie s-au năsut 17.128 de copii, iar nu­mărul deceselor a fost de 23.623, rezultând un spor natural de 6.495 de persoane.

Numărul deceselor copiilor cu vârsta  sub 1 an rămâne o mare problemă, în ia­nuarie 2018 înregistrându-se 110 decese, în creştere cu 5 faţă de luna decembrie 2017. Totuşi, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 50 mai mic în ianuarie 2018 decât în ianuarie 2017.

Faţă de luna ianuarie 2017, numărul născuţilor-vii a fost în ianuarie 2018 mai mare cu 2.032, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 5.177 mai mic.

Sporul natural a fost negativ atât în luna ianuarie 2018 (-6.495 persoane), cât şi în luna ianuarie 2017 (-13.704 persoane).

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5.616 căsătorii în ianuarie 2018, cu 973 mai puţine decât în luna decembrie 2017. Pe de altă parte, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 753, cu 1.998 mai puţine decât în luna decembrie 2017.

În ianuarie 2018 faţă de ianuarie 2017, numărul căsătoriilor a fost cu 708 mai mare în timp ce, prin hotărâri judecătoreşti definitive, s-au pronunţat cu 150 divorţuri mai puţine în luna ianuarie 2018, decât în luna ianuarie 2017.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO