Stare de alertă: Râul Mureş a fost poluat accidental cu ulei de la o termocentrală a Romgaz

13 apr 2018 Autor: Dragos Suciu

Râul Mureş a fost poluat accidental, vineri, cu ulei în urma unei fisuri la un transformator de la o termocentrală a Romgaz de la Iernut. Nu există mortalitate piscicolă şi se încearcă reducerea poluării prin montarea de baraje absorbante, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul Administraţiei de Apă Bazinală Mureş, Cristian Bratanovici, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că poluarea cu ulei s-a produs după ce s-a fisurat un transformator al termocentralei de la Iernut, iar reprezentanţii acesteia nu şi-au dat seama, fiind sesizaţi de către un reprezentant al Asociaţiei Judeţene a Pescarilor, fiind trimise echipe.

”Am luat probe şi am sistat imediat evacuarea, dar deja din cauza debitului de pe râul Mureş şi a vitezei de propagare s-a difuzat. În două ore, a ajuns la Luduş. Nu e o pată compactă, sunt difuze”, a spus Cristian Bratanovici.

Astfel, s-a luat decizia ca în aval, la Teiuş, să se construiască baraje cu materiale absorbante, pentru a reduce din poluare.

Reprezentanţii Administraţiei de Apă Bazinală Mureş nu pot spune cu exactitate, la ora transmiterii acestei ştiri, cât ulei a ajuns în râul Mureş, Cristian Bratanovici precizând că s-a scurs ”sub o tonă”.

De asemenea, în aval s-au sistat alimentările cu apă.

La rândul său, prefectul de Mureş, Lucian Goga, a declarat că echipe de la Garda Naţională de Mediu, Apele Române şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Mureş au ajuns la faţa locului.

El a precizat că reprezentanţii Apelor Române i-au dat asigurări că vor opri petele de ulei şi că nu s-a sesizat mortalitate piscicolă, peliculele fiind la suprafaţa apei.

Termocentrala de la Iernut a fost preluată de Romgaz, companie subordonată Ministerului Energiei.

Termocentrala de la Iernut este producător de energie, iar transformatoarele sunt folosite la procesul de răcire.

 
Cuvinte cheie:
POLUARE
, ULEI
, TERMOCENRALA
, mures
, termocentrala
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide