Eveniment

Statul vrea să menţină chiriile mici în Portul Constanţa, Fondul Proprietatea se opune

Statul vrea să menţină chiriile mici în Portul...

Autor: Dan Straut

26.06.2017, 15:51 95

FP invocă mai multe motive care „reprezintă o bază puternică pentru nepromulgarea unei legi adoptate recent de Parlament şi care aduce modificări Ordonanţei Guvernului nr 22/1999 privind administrarea porturilor, întrucât obstrucţionează puternic dezvoltarea economică a tuturor porturilor româneşti”.

Argumentaţia Fondului „este bazată atât pe considerente de constituţionalitate, cât şi de natură economică, reliefând articole din lege care încalcă prevederi constituţionale, în plus faţă de impactul economic negativ şi privilegiile nedrepte generate în favoarea operatorilor portuari”, se arată într-un comunicat al FP.

Dintr-o perspectivă constituţională, în viziunea administratorilor Fondului, „legea porturilor încalcă multiple principii care protejează libertatea economică, economia de piaţă liberă, libertatea comerţului, concurenţa loială, precum şi nediscriminarea, întrucât legea îngheaţă chiriile la tarifele minime din prezent pentru următorii 10 ani şi favorizează un număr limitat de operatori portuari care vor beneficia de aceste tarife”.

De asemenea, notează FP, „legea impune înfiinţarea unui Consiliu de Supraveghere, care va avea puterea să decidă în cazul unor potenţiale conflicte între operatorii portuari şi administraţiile porturilor, creând astfel un substitut pentru instanţele de judecată, ceea ce este neconstituţional. Mai mult, deciziile Consiliului vor fi puse în aplicare imediat, conferind acestei noi entităţi puteri discreţionare”.

În plus, administratorii Fondului atrag atenţia asupra considerentelor de natură economică prin care se fundamentează necesitatea reexaminării legii de către Parlament. „Legea creează premisa unui uriaş transfer de avuţie de la companiile cu capital de stat, care administrează porturile, către operatori portuari privaţi. Nivelul chiriilor şi structura acestora ar trebui stabilite în funcţie de cerere şi ofertă, nu prin lege, acest lucru reprezentând un precedent extrem de periculos. Restrânge concurenţa şi oportunitatea egală atât pentru operatorii existenţi, cât şi pentru investitorii noi, astfel limitând potenţialul de dezvoltare a Portului Constanţa, precum şi a tuturor porturilor româneşti aflate la Marea Neagră, dar şi cu ieşire la Dunăre”, semnalează FP.

Comentând despre „potenţialele consecinţe negative” ale implementării Legii Porturilor, Greg Konieczny, CEO şi manager de portofoliu la FP, declară: „Estimările noastre arată că, numai în cazul Portului Constanţa, pierderile din încasarea chiriilor derizorii stabilite în baza tarifelor plătite in prezent de primii 5 operatori portuari ar ajunge la circa 26 de milioane de euro pentru următorii zece ani. Aceşti 5 operatori ocupă 37% din suprafaţa portului şi au obţinut contractele de închiriere în urmă cu mulţi ani prin negocieri directe. Doar circa 10% din suprafaţa închiriată din Portul Constanţa a fost atribuită în circumstanţe transparente prin licitaţii publice. Având în vedere aceste date, dar şi numeroasele aspecte ale legii care favorizează operatorii, nu este dificil să ne dăm seama că această lege este dedicată oligarhilor din porturi pentru a menţine în buzunarele lor bani ce altfel ar ajunge la statul român, dacă nivelul chiriilor ar fi setat de mecanismele de piaţă liberă. Fondul Proprietatea solicită Preşedintelui Klaus Iohannis să ia în considerare argumentaţia Fondului cu privire la impactul extrem de dăunător al acestei legi asupra statului român şi să ia decizia de a trimite legea la Curtea Constituţională sau de a fi reexaminată de Parlament”.

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010. Fondul este o companie de investiţii de tip închis, iar obiectivul său investiţional este maximizarea randamentelor şi aprecierea per acţiune a capitalului prin investiţii în principal în acţiuni româneşti şi titluri de valoare asociate acţiunilor. Fondul se tranzacţionează pe Bursa de Valori Bucureşti din 25 ianuarie 2011 şi a fost listat pe segmentul Specialist Fund Market al Bursei de Valori de la Londra prin intermediul certificatelor de depozit („GDR-uri”) la data de 29 aprilie 2015.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO