Therme Bucureşti: Şase dintre victimele accidentului de dimineaţă sunt angajaţi ai societăţii

21 mar 2017 Autor: Departamentul Social

Firma Therme Bucureşti anunţă, într-un comunicat de presă, că şase dintre victimele din accidentul produs marţi dimineaţa pe DN1, în zona localităţii Bărcăneşti, sunt angajaţi ai societăţii, iar microbuzul în care se aflau aparţine unei companii terţe cu care firma are contract.

"Accidentul care s-a produs în această dimineaţă, pe DN1, în dreptul localităţii Bărcăneşti, a avut loc între microbuzul unei companii terţe cu care Therme Bucureşti are contract de prestări servicii de transport al angajaţilor şi un tir.

Din rezultatele preliminare ale anchetei, rezultă că tirul a intrat pe contrasens, ciocnindu-se de microbuzul care circula regulamentar pe propria bandă de sens. În urma accidentului, mai multe persoane transportate în microbuz au fost rănite, şase

dintre ele fiind angajaţi ai Therme Bucureşti. Niciuna dintre persoanele care au decedat nu este angajat al centrului. Therme Bucureşti se preocupă constant de starea răniţilor şi de modul în care aceştia sunt trataţi", se arată într-un comunicat de presă transmis de Therme Bucureşti.

Potrivit poliţiştilor rutieri, din primele cercetări, impactul iniţial ar fi avut loc între autoturism şi camion. Autoturismul circula pe prima bandă, spre Ploieşti, iar în paralel, pe a doua bandă, mergea camionul. Anchetatorii spun că din primele cercetări a reieşit că şoferul camionului ar fi încercat să schimbe banda, moment în care a acroşat autoturismul. În acel moment, cele două vehicule au ajuns pe contrasens, unde camionul s-a izbit de microbuz.

Cei opt pasageri din microbuz au fost transportaţi la spital, patru dintre victime fiind în stare gravă. În acelaşi accident, şoferii camionului şi microbuzului au murit.

 
Cuvinte cheie:
THERME
, ACCIDENT
,
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide