Toată Europa intră în austeritate. Guvernul Boc trebuie să revină cu un buget credibil pe 2012 şi cu un deficit spre zero pentru a nu reintra într-un derapaj economic

21 nov 2011 Autori: Cristian Hostiuc , Paul Comşa

Ungaria a cerut ajutorul FMI Polonia taie din cheltuieli Italia trebuie să se ajusteze dramatic Presiunea pentru asigurarea finanţării statului, dar şi a companiilor, va fi foarte mare.

Europa continuă să se con­frunte cu o lipsă de încre­dere în liderii ei politici actuali, iar în lipsa unor măsuri clare şi rapide care să susţină ţările cu probleme, criza, în loc să se oprească, continuă să se extindă şi să inunde tot mai multe ţări.

Pe lângă Grecia, Irlanda, Italia, Spa­nia, Portugalia, acum Ungaria este pe lista victimelor şi se pregăteşte Aus­tria. Italia şi Grecia şi-au dat jos primii-miniştri şi au adus tehnocraţi care au cerut chiar şi "binecuvântarea" FMI pen­tru lansarea unor programe dure de austeritate, care vor reduce din nivelul de trai al propriilor locuitori.

În cei trei ani de criză datoriile pu­blice ale statelor europene au explodat, iar acum sunt sfâşiate pe pieţe de către investitori.

Toţi liderii politici europeni fac acum presiuni asupra BCE să se implice mai mult în salvarea Europei şi să-şi folo­sească banii din postura de creditor de ultimă instanţă.

Ungaria a cerut vineri "în două mi­nute" ajutorul FMI, iar Polonia, per­for­mera acestor trei ani de criză, a anunţat măsuri de austeritate şi restruc­turare a economiei.

Polonezii măresc vârsta de pensio­nare şi s-au angajat să reformeze siste­mul de pensii speciale din poliţie, ar­ma­tă, preoţi, judecători şi procurori. De asemenea, va introduce o taxă spe­cială în industria minieră. Chiar şi ţările cele mai puternice ale Europei fac tot posibilul să oprească înaintarea crizei şi neîncre­de­rea investitorilor la graniţele proprii.

Toată Europa este în flăcări, iar la Bucureşti guvernul Boc trebuie să apro­be săptămâna aceasta, cu o lună întâr­zie­re, bugetul pe 2012.

În condiţiile în care ten­siunile din Europa nu vor slăbi, şan­sele guvernului de a avea o creştere eco­no­mică de 1,8-2,3% la anul se dimi­nuea­ză şi implicit, ca o consecinţă directă, va­rianta creşterii veniturilor bugetului la anul cu 7% se reduce.

Astfel, cheltuielile trebuie să scadă, pentru a ţine deficitul sub control (1,9% din PIB) astfel încât să existe finanţare pen­tru el. Mai mult decât atât, s-ar putea să se pună pro­blema şi a unui deficit zero dacă pieţele financiare, de unde ri­dică România bani, sunt închise. De asemenea, o problemă va fi refinanţarea datoriilor anterioare, ceea ce implică că gu­vernul trebuie să găsească peste 10-12 mld. euro. La finalul săp­tă­mânii trecute, din cauza tensiunilor de pe pieţe, Ro­mânia a eşuat în a împrumuta 1 mld. euro de pe piaţa ame­ricană la un cost rezonabil. Cea mai bună dobândă pe care a obţinut-o guvernul a depăşit 7% pe an în dolari, iar în acest caz Ministerul Finanţelor a respins oferta. Intrând în ma­laxorul pieţelor financiare, prima de risc a României a de­păşit 430 de puncte, respectiv cine vrea să-şi asigure 10 mil. euro trebuie să plătească 430.000 de euro.

"În privinţa României, totul depinde de ce se va întâmpla în Europa. Contează mult intervenţiile autorităţilor europene pentru a diminua CDS-urile şi pentru a stopa îngheţarea pieţelor financiare deoarece ne confruntăm cu o criză de încredere care se traduce printr-un cost ridicat al creditului. România are multe de refinanţat şi contează mult scadenţele împrumuturilor care trebuie rostogolite. Ne poate prinde Crăciunul cu pieţele îngheţate. Jeffrey Franks spunea că România e acum mai pregătită decât în urmă cu doi ani. Afirmaţia este adevărată doar parţial. Să nu uităm că ajustarea deficitelor externe a fost forţată şi că nu vom mai obţine împrumuturi ca şi până acum", spune analistul Daniel Dăianu, fost ministru de finanţe. Pe piaţa valutară de la Bucureşti, cursul leu-euro mai are un pas şi depăşeşte 4,4 lei. Din vară până acum leul a pierdut peste 3%.

În următoarele săptămâni, atenţia tuturor investitorilor se va îndrepta spre discuţiile pe tema proiectului de buget pentru 2012, pentru a vedea cât de realiste sunt previziunile guvernului Boc şi care este planul de restructurare şi pri­vatizare a companiilor de stat cu pierderi. Guvernul încearcă să aducă management privat la o parte din aceste companii, unde numirile au fost întotdeauna politice, devenind astfel "vaci de muls" pentru partidele aflate la putere. Pierderile acestor companii depăşesc 2 mld. euro, bani care ar fi putut fi investiţi în alte sectoare economice.

Din păcate, guvernul nu are prea multe variante pentru a lupta împotriva crizei, deoarece a fost prins ducând în spate un aparat de stat supradimensionat şi cu ministere total nereformate. Sistemul de pensii trage după el o ghiulea, care poate exploda în orice moment întrucât reducerea activităţii economice a dus şi la scăderea contribuţiilor către asigurările sociale şi fondurile de pensii.

În ciuda faptului că pe primele trei luni România a avut o creştere economică de 2,7% după puternicii ani de rece­siune din 2009 şi 2010, neîncrederea populaţiei în viitor a re­venit. Finalul de an este destul de incert, iar oamenii şi com­pa­niile încearcă să se pună la adăpost amânând achiziţiile.

Dincolo de problemele fiecărei ţări, pentru zona centrală şi de est acum au intervenit şi retragerile de finanţări pe care le fac băncile occidentale care s-au instalat în această parte a Europei în ultimul deceniu. În aceste condiţii, băncile din zonă au primit instrucţiuni de la băncile-mamă să-şi găească finanţări pe piaţa locală. În România, de două luni a început o luptă cot la cot între bănci pentru a atrage depozite, dobânzile plătite depăşind 7% la lei şi 4% la euro, cu mult peste ratele de referinţă. România este vulnerabilă la băncile elene, iar dacă finanţatorii austrieci îşi revizuiesc politica, atunci se vor micşora şi liniile de finanţare din această zonă. Din păcate România nu beneficiază de prezenţa unei bănci germane puternice care să echilibreze necesarul de finanţare. Sub ameninţarea reducerii liniilor de finanţare din Vest, cu o încetinire a comerţului şi a transferurilor de bani din partea românilor care lucrează în Italia şi Spania, guvernul Boc nu trebuie să facă niciun pas greşit, pentru că altfel economia va deraia.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
bugetul 2012
, criză
, austeritate
, Guvernul Boc
Vizualizari:
Printeaza
Momentan sunt 9 comentarii Comenteaza si tu
Comentarii (9):
horia - 21 noiembrie 2011, 16:14

Raul de abia acum incepe. Falimentul bancilor din Romania se va produce curind, determinat fiind de contributia obligatorie de 5,5% pe care trebuie sa o plateasca persoanele fizice catre Casa de asigurari de sanatate, pentru dobinda la conturile de economii (suplimentar la cea de 16% perceputa de catre fisc). Prima se plateste la valoarea contributiei corespunzatoare salariului minim pe economie indiferent de valoarea dobinzii. Adica ai dobinda de 2 lei , platesti impozit de 40 de lei. Sa vezi cozi la banci pentru lichidarea conturilor. Deja la Braila casa a inceput blocarea conturilor bancare. Cine nu le are blocate ar fi bine sa se grabeasca.

Valentin - 21 noiembrie 2011, 14:41

Daniel, vrei sa ascunda mizeria sub pres? Ai impresia ca investitorii sunt precum poporul, prosti, si nu cred orice informatie din media?

Romania e la coada cand vine vorba de lucruri pozitive si fruntasa cand vine vorba de lucruri negative, asta-i Romania.

Vali - 21 noiembrie 2011, 14:18

De mancat trebuie sa mancam, la medic trebuie sa mergem, de case, mobilier, haine, lumina, caldura, vacante avem permanent nevoie. Oricati alarmisti ar fi pe lume, economiile lumii vor merge inainte.

In recesiuni vor pierde temporar oamenii simpli dar cel mai mult si pe termen lung vor pierde bancile, speculatorii si in general aceia care n-au tangenta directa cu economia reala. In aceasta categorie as include si o parte din jurnalisti care vad o placere in a induce o stare de panica in randul cititorilor prin articole cu continut apocaliptic.

Daca ar fi fost sa dam crezare celor ce s-au scris despre T3 inainte de a afla rezultatele bune ale economiei RO in acel trimestru, ar fi trebuit sa avem crestere negativa de 4,4% si nu pozitiva.

Oare merita sa dam atentie unor astfel de articole?
Oricum, intre timp am devenit imuni. Nu mai tresarim deloc la astfel de stiri. Deci, le vom evita.

raul - 21 noiembrie 2011, 14:14

in presa internationala romania este un exemplu de cum nu trebuie condusa o tara. si au dreptate... sa mergi sa imprumuti bani intr-o tara care se caracterizeaza tocmai prin lipsa de lichiditati (sua)arata ca suntem condusi de o ceata de prosti (sau tradatori) cand munti de bani sunt in china , ce fac romanii in sua?

catalin - 21 noiembrie 2011, 14:10

Daniel si optimist , daca e totul atat de roz de ce nu luati un credit de la banca sa cumparati cate ceva , poate niste electrocasnice , poate o vacanta de craciun de 2 saptamani la poiana brasov . Va luati si prietenii ca voi aveti optimism in sange .Gajati cu casa ca sa fie si ceva spirit de aventura .
Asa sa bagati ceva bani in economie .

VladM - 21 noiembrie 2011, 13:24

Pana cand nu se va intervenii acolo de unde a pornit problema pot sa reduca pensiile si salariile la zero. Nu se va intampla absolut nimic, probabil revolte si cativa politicieni arsi pe rug, dar din criza nu se va iesi! Trebuie pusa bota pe Banci si pe Institutiile de investitii financiare care au creat tot felu de masinatiuni de a crea bani virtuali, bani pe care in 2008-2009 guvernele i-au transferat populatiei normale ca altfel cadeau bancile. M-am convins de economistii din lumea asta, ii intereseaza doar sa castige mult fara nici un fundament in productie. Ingineriile financiare nu produc nimic, inafara de bani virtuali. Parerea mea este ca trebuie sa se continue taierile de pensii salarii, sa se creasca somajul toate astea ca si asa suntem 7 miliarde, trebuie sa ne mai reducem randurile ca imediat nu vom mai incapea pe pamant. Si in timp ce * o sa-si omoare populatia China, India o sa creasca in numar si in 50 de ani vom avea o europa ocupata de Chinezi, Africani, Indieni, care…

liviu - 21 noiembrie 2011, 12:00

Si cum ramane cu Ponta si Antonescu care la Intact critica guvernul pentru politicile anti pensionari si anti salariat pentru ca nu mareste pensiile si salariile?De ce nu le dati peste gura ca ziaristi profesionisti si sa le aratati ca gresesc?

optimist - 21 noiembrie 2011, 10:43

Ai dreptate Daniel, dar in Romania numai scandalul si scenariile apocaliptice vand ziare. Imi pare rau pentru ZF, este un ziar de calitate, dar cade in aceleasi capcane ale ratingului ca alte ziare din Romania.

daniel - 21 noiembrie 2011, 09:43

Sunteti alarmisti si asta e foarte rau.Induceti populatiei si firmelor o stare de incertitudine.Sunteti alarmiti si contribuiti din plin la scaderea economiei prin inhibarea populatiei si a mediului economic.Creati investitorilor o imagine proasta asupra Romaniei.coateti in evidenta si lucrurile bune din economie si astfel vom deveni cu totii mai optimisti.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine