Eveniment

Transelectrica: La cate cereri de racordare avem pe eolian, ar fi nevoie de inca un sistem energetic

21.08.2008, 19:19 49

Interesul sporit al investitorilor atat straini, cat si locali pentru centralele eoliene s-a concretizat in cereri de racordare la retea pentru peste 12.000 de MW depuse la Transelectrica, transportatorul energetic national, pana in prezent.
Cifra depaseste orice asteptari, iar acceptarea tuturor acestor cereri ar necesita punerea pe picioare a aproximativ 10.000 de MW de capacitate, adica a unei noi Hidroelectrica, Nuclearelectrica plus un complex energetic laolalta pentru a fi asigurata capacitatea necesara functionarii in conditii de siguranta a sistemului energetic national.
"Sa preluam 12.000 MW este imposibil, ne-ar mai trebui un alt sistem electroenergetic national. Tari ca SUA sau Germania au 20% energie regenerabila in varful de consum. In Romania se pot integra in sistem aproximativ 3.000 MW eolieni. Putem spune ca 75% dintre proiecte nu se vor realiza niciodata. Vor ramane cei mai seriosi si cu proiectele aflate in stadii avansate", a spus directorul de planificare retea din Transelectrica, Dan Preotescu.
In prezent, in Romania sistemul energetic national cuprinde circa 16.000 MW.
Reprezentantii Transelectrica spun de fapt ca ar mai fi necesar un "sistem energetic" doar pentru a putea satisface aceasta cerere in totalitate.
Acum, in Romania sunt instalati doar 7 MW in turbine eoliene si exista un singur proiect de 600 de MW mai avansat in ceea ce priveste obtinerea tuturor autorizatiilor. Reprezentantii Transelectrica spun ca marea parte a cererilor nici macar nu sunt fundamentate, ceea ce va duce la realizarea unui procentaj destul de mic din intentiile de 12.000 de MW, mai precis aproximativ 25%.
"Sunt mai multe probleme pe care trebuie sa le luam in calcul cand vorbim de aceste planuri pentru energia eoliana. Capacitatea de racordare la retea este practic nelimitata si depinde de anumite investitii in reteaua de transport. Adevaratele probleme intervin cand vine vorba de siguranta de ansamblu a functionarii sistemului energetic national. Energia eoliana este variabila si de aceea este nevoie de capacitati de rezerva. Acum capacitatile de rezerva sunt limitate. Sistemul este in siguranta daca se vor racorda 2.000 de MW, dar dincolo de acest nivel problema se muta spre realizarea unor noi unitati de productie. Apoi mai intervine si problema comerciala. Nu poti sa produci energie fara a tine cont de dinamica consumului. Pentru 2.000 de MW instalati pe eolian ai o productie garantata la vanzare, pentru restul trebuie sa apelezi la diferite scheme comerciale", explica Razvan Purdila, seful directiei de strategie, cooperare internationala si piata de capital din cadrul Transelectrica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO