Eveniment

Un pod de 200 de metri s-a rupt în Hunedoara, altul s-a surpat în Suceava. Circulaţia a fost întreruptă

Un pod de 200 de metri s-a rupt în Hunedoara, altul s-a...

Autor: Departamentul Corespodenţi

19.02.2014, 12:12 2326

Potrivit şefulului Detaşamentului de Pompieri Hunedoara al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Iancu de Hunedoara", căpitan Ovidiu Oprean, podul peste râul Strei, care leagă comuna Bretea Română de E66, s-a rupt de la jumătate, după ce un pilon a cedat, iar două autoturisme care se aflau pe acesta au rămas suspendate, fiind recuperate de pompieri, transmite corespodentul MEDIAFAX.

Conform sursei citate, autoturismele au rămas suspendate pe porţiunea prăbuşită a podului, însă pasagerii din acestea nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

"Nu am realizat ce s-a întâmplat. Am simţit că îmi fuge pământul de sub picioare. Am realizat că scap maşina de sub control, în timp ce podul se prăbuşea cu mine cu tot. Am tras frâna de mână ca să nu scape de tot maşina", a declarat unul din şoferii a cărui maşină se afla pe pod.

Reprezentanţii Consiului Judeţean Hunedoara, în administrarea căruia se află podul, s-au deplasat în zonă şi au format o comisie care va evalua situaţia.

"Săptămâna trecută am avut un inginer care a trecut pe aici şi nu se vedeau niciun fel de semne că s-ar putea rupe podul. Este un accident şi trebuie să-i mulţumim Domnului că nu au fost victime. S-a întâmplat pe timpul nopţii, când nu este trafic intens. Pagubele sunt însemnate şi va fi un efort pentru Consiliul Judeţean să refacă acest pod. Sper să o putem face cât mai repede", a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint.

Podul, construit în anii '70, lung de aproape două sute de metri, nu mai poate fi folosit, astfel că locuitorii satelor din apropiere vor fi nevoiţi să facă un ocol de zece kilometri pentru a ajunge la E66.

Circulaţia rutieră pe DN 2 E între oraşul Solca şi comuna Marginea din judeţul Suceavaeste închisă, miercuri, de peste 12 ore, după ce un podeţ s-a surpat din cauza infiltrării apei în terasamentul drumului, marţi seară un autoturism căzând în groapa formată, iar trei persoane au fost rănite.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, marţi seară s-a dispus închiderea traficului pe DN 2 E între oraşul Solca şi comuna Marginea, după ce un podeţ s-a surpat din cauza infiltrării apei în terasamentul drumului.

La puţin timp după surparea drumului, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din comuna Horodnic de Sus, a căzut în groapa formată, de aproximativ cinci metri în diametru.

În urma accidentului, şoferul maşinii a fost rănit, iar cei doi pasageri, o femeie de 26 de ani şi fiul acesteia, de 7 ani, au suferit leziuni uşoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO