Eveniment

Un turc si un roman, proprietarii IMUM Medgidia

22.03.2004, 00:00 112



Doua persoane fizice, una turca si una romana, au cumparat la finele saptamanii trecute pachetul majoritar de actiuni al societatii IMUM Medgidia, producator de utilaje agricole si de transport, valoarea totala a tranzactiei fiind de 2,09 milioane euro. Suma include pretul achitat de Ozyasar Emin si Radu Constantin pentru actiunile reprezentand 69,9% din capitalul IMUM si investitiile de mediu si tehnologice asumate pentru urmatorii cinci ani, a anuntat APAPS. Cumparatorii vor prelua si pachetul de actiuni pe care il va detine Electrica la IMUM, dupa realizarea unei operatiuni de conversie in actiuni a datoriilor catre furnizorul de electricitate. Cei doi cumparatori si-au asumat datorii bugetare si comerciale in valoare de aproximativ 1,2 milioane euro. Restul datoriilor IMUM au fost sterse. La sfarsitul lunii septembrie 2003, societatea avea datorii totale de 118,5 miliarde lei (3,1 milioane euro), cea mai mare parte (90 de miliarde lei) la bugetul de stat. Veniturile raportate de societate totalizau, la aceeasi data, 26,3 miliarde lei, societatea inregistrand pierderi de 9,4 miliarde lei. IMUM are un capital social de 38,7 miliarde lei si 205 angajati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO